În ciuda peisajului primăvăratec de prin localitățile județului, în masivul Ceahlău iarna este la ea acasă. În zona montană înaltă, stratul de zăpadă este, încă, destul de consistent, mai ales pe versanții nordici, unde temperaturile sunt mai scăzute.
“Deoarece foarte mulți turiști au solicitat informații despre starea traseelor, precizăm că, exceptând traseul care urcă prin Cascada Duruitoarea toate celelalte sunt accesibile, bineînțeles, cu echipament de iarnă”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
“Acelor turiști mult prea experimentați, care critică măsurile noastre de prevenire a accidentelor și care au început deja să parcurgă ruta menționată, le comunicăm că în ultimele zile, cel puțin două avalanșe au «măturat» poteca turistică. Din fericire nu a fost nimeni în zonă”.
Având în vedere prognoza meteo, salvamontiștii estimează că mai devreme de data de 10 mai nu va fi posibilă redeschiderea traseului Durău-Cascada Duruitoarea-Piciorul Șchiop-Cabana Dochia, în condiții de siguranță. (C.M.)