Ursul monitorizat prin GPS și suspicinile de relocări

Ursul monitorizat prin GPS și suspicinile de relocăriÎn județul Neamț sunt deja peste 600 de urși, după estimările Agenției pentru Protecția Mediului, peste ce ar fi normal pentru acest județ (amănunte aici). În conferința de presă lunară susținută de prefectul de Neamț, Adrian Bourceanu, a discutat și despre acuzații ca în județul Neamț au fost aduși urși din alte zone ale țării. Lucru care, oficial, instituțiile din domeniu nu l-au confirmat.

Prefectul Bourceanu susține însă, că, în ciuda faptului că nu sunt documente care să susțină astfel de relocări aprobate de la minister, unii dintre primari se plâng că oamenii din comună asistă la descinderi ciud

ate în noapte, pe care le pun pe seama faptului că ar fi aduși urși din alte comunități.

„Am primit informații că au avut loc relocări neoficiale în județ. Primarii și fermierii îmi spun că, pe timp de noapte, sosesc vehicule care pleacă rapid, lăsând în urmă doar zgomotul roților care derapează…”, a precizat Adrian Bourceanu. Suspiciuni de acest gen ar fi pe Valea Muntelui, în comune precum Hangu, Ceahlău, Borca, Farcașa și Poiana Teiului.

Acesta a mai venit cu o serie de informații în legătură cu ursul împușcat la Borlești (detalii aici).

„Ursul era dotat cu un dispozitiv de monitorizare GPS. Am cerut IPJ Neamț să desfășoare verificări amănunțite, inclusiv reconstituirea traseului pe baza datelor GPS. În județul Neamț, nu există instituții care să supravegheze urșii, iar noi nu avem informații care să sugereze relocarea unor urși în acest județ. Întrebarea firească este: de ce cei care supravegheau ursul prin GPS nu au colaborat cu autoritățile locale? Primarii din comunele prin care a trecut animalul puteau fi avertizați, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Astfel de acțiuni ar fi contribuit la protejarea atât a comunităților, cât și a ursului. Dorim să aflăm exact traseul parcurs de acest urs, deoarece dacă s-a deplasat pe drumuri naționale, județene sau comunale, este foarte probabil ca el să fi fost relocat. Așadar, ne întrebăm cum a fost realizată relocarea?”, a afirmat prefectul Bourceanu.

Comisarul șef Gabriel Toma, cel care conduce IPJ Neamț prin împuternicire, a confirmat faptul că există o anchetă a poliției în acest sens.

În urma intervențiilor generate de urși în ultimele luni, prefectul a cerut și a primit din toate comunele o situație a contractelor încheiate cu asociații de vânătoare sau alte instituții autorizate pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și bunurilor. Dintre cele 83 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județ:

  • 35 UAT-uri au încheiat contracte de permanență/intervenție imediată,
  • 46 UAT-uri nu au încheiat astfel de contracte,
  • 2 UAT-uri se află în procedura de încheiere a unor noi contracte.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...