Lansare de carte la Târgu Neamț: Boierii Moldoveni – istorie și moravuri

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, ora 12:30, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț va avea loc un eveniment organizat de Asociația „Ținutul Răzeșilor” Neamț, în cadrul căruia va fi lansarea studiului istoric Boierii moldoveni – istorie și moravuri. Acesta a fost realizat în format electronic și are peste 600 de pagini concentrate pe obiceiuri, viața cotidiană, gastronomie, arhitectură și îmbrăcăminte a boierimii din Moldova. El face parte din proiectul de cooperare intitulat „Domni, domnițe-n ospeție”, care își propune să readucă în atenția cititorilor valorile și tradițiile bogate ale Moldovei, contribuind astfel la păstrarea și promovarea moștenirii culturale a regiunii.

Lucrarea s-a realizat printr-un proiect comun a patru Grupuri de Acțiune Locală (GAL): Ținutul Răzeșilor (Neamț), Podul Înalt (Vaslui), Asociația Leader Colinele Moldovei (Botoșani/Iași) și GAL Drumul Gospodarilor (raionul Rîșcani, Republica Moldova). Ea a fost scrisă de autorii: prof. dr. Elena Preda (coord.),prof. dr. Daniel Dieaconu, dr. Lucian Lefter,prof. dr. Iulian Cătălin Nechifor, Alexandru Crigan și Iurie Gogu.

Proiectul „Domni, domnițe-n ospeție” își propune să informeze comunitatea prin intermediul studiului Boierii moldoveni, istorie și moravuri, oferind frânturi din viața și obiceiurile unei categorii sociale care a fost deopotrivă respectată și contestată.

În cadrul evenimentului va avea loc și o prezentare de rochii reprezentative pentru epocile cercetate, create de creatoarea de modă Felicia Aron, cu participarea domnițelor de la Școala de dans „Domnița Ruxandra”, condusă de Anca Radu.

De asemenea, va fi lansată lucrarea profesorului târg-nemţean Emanuel Bălan: File din epopeea căii ferate Târgu-Neamţ – Paşcani, care reprezintă un omagiu adus comunității locale.

Alexandru Andrieș

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...