Mesaj din partea Salvamont Neamț pentru cei care vor să urce pe Toaca pentru a vedea Piramida Holografică

Mesaj din partea Salvamont Neamț pentru cei care vor să urce pe Toaca pentru a vedea Piramida HolograficăMasivul Ceahlău se pregătește pentru un val turistic mare, datorat pelerinajului prilejuit de Schimbarea la Față, sărbătorită marți, 6 august.

Foarte mulți turiști vin pentru a vedea de acum celebra „piramidă holografică”, cu toate că „legenda” că aceasta ar fi vizibilă numai în timpul acestei sărbători a fost combătută de mult timp. Și în comunicatul de astăzi, Salvamont adresează un mesaj pentru acești pelerini. „Acelora care încă mai cred că piramida holografică se poate vedea numai în această zi, le garantăm ca soarele va răsări și ulterior acestei date iar fenomenul va putea fi urmărit în toată splendoarea lui și după data de 8 august când condițiile meteo se vor ameliora”.

Sfaturile Salvamont pentru cei hotărâți să ajungă pe Toaca de Schimbarea la Față le puteți citi mai jos.

Deoarece mâine pe Masivul Ceahlău afluxul turistic în zona superioară este mare datorită pelerinajului cu ocazia sărbătorii religioase. Schimbarea la Față, în vederea evitării accidentelor și a situațiilor periculoase care vă pot pune viața în pericol, vă aducem la cunoștință că este esențial să vă echipați ca pentru o veritabilă zi de toamnă târzie cu temperaturi care pot coborî până la 5 grade Celsius. Mai multe fronturi atmosferice încărcate cu precipitații abundente vor traversa masivul începând cu ora 02:00 și până în jurul orei 16:00. Vizibilitatea mică, umezeala și temperatura scăzută pot genera accidente soldate cu traumatisme dar și stări de hipotermie persoanelor epuizate și neechipate corespunzător. (…)

Serviciul Salvamont va opera cu tot efectivul disponibil pentru a asigura menținerea climatului de siguranță montană la cote maxime”.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Incendiu puternic la Ghigoiești: patru anexe au ars, iar flăcările au ajuns la acoperișul casei

Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din...

Avertisment CNAIR – portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. Costurile sunt mai mari și cu aproape 200%

CNAIR anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

Fermierii ar putea primi până la 100,000 de euro pentru investiții în floricultură și plante medicinale

Fermierii, cooperativele și organizațiile de producători din România ar...

Accident la Cordun – șoferul uneia dintre mașini a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident în care au fost implicate 2 mașini...

Miros de gaz pe o stradă din Piatra Neamț. ISU a intervenit la fața locului

O sesizare la 112 dată astăzi, 6 august în...

Foto. Accident în Dumbrava Roșie

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Neamț. Accidente provocate de neatenția la volan

Două accidente de circulație soldate cu rănirea unor persoane...