Poliţiştii ieşeni donează sânge pentru răniţii din Bucureşti

Poliţiştii ieşeni au decis să sară în ajutorul răniţilor de la clubul „Colectiv” din Capitală, donând sânge. Dat fiind numărul mare de doritori (150 de persoane) a fost nevoie de planificare, anunţă IPJ Iaşi, într-un comunicat de presă.

„Pentru a veni în sprijinul răniţilor care se află în spitale ca urmare a incendiului  din clubul din Bucureşti,  poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au mobilizat pentru a dona sânge. Pentru că peste 150 de poliţişti ieşeni şi-au exprimat dorinţa de a face acest gest umanitar, la nivelul IPJ Iaşi s-a realizat o planificare, grupe formate din câte  20 de poliţişti urmând să se prezinte în perioada următoare la Centrul de Transfuzii Iaşi„, se precizează în comunicatul citat.

Astăzi, 5 noiembrie, 27 de poliţişti de la Hârlău  au venit cu un autocar la Iaşi la Centrul de Transfuzii, pentru a dona sânge, ca semn de solidaritate pentru cei răniţi în incendiul din Bucureşti. Alături de aceştia au mai donat sânge şi poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Iaşi. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...