La mijlocul lunii noiembrie, managerul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, Liviu Negelschi, anunța, coincidență sau nu, în plină campanie electorală, o serie de realizări. Termen limită, sfârșitul lunii decembrie. Una dintre înfăptuiri viza montarea unui soft cu ajutorul căruia medicii de familie, cât și pacienții, să poată face programări online pentru consultații în Policlinica spitalului. După Crăciun, pacienții au făcut din nou coadă la ghișeul Policlinicii și asta pentru că angajamentele nu s-au adeverit. Managerul Negelschi a explicat, pentru “Mesagerul de Neamț”, că „softul este în probe, se încearcă montarea unei linii telefonice suplimentare, care va servi la confirmarea programărilor”. În ianuarie, potrivit aceluiași manager, prin Colegiul Medicilor din Neamț va fi organizată o întâlnire la care vor fi invitați și medicii de familie, pentru a se familiariza cu noul sistem, iar după această perioadă, cam în 2-3 luni, și pacienții vor putea să-și facă singuri programări. Așadar, programările la Policlinică se vor face, în continuare, în dulcele stil funcționăresc. Este interesant dacă medicii de familie vor fi de acord cu acest nou sistem și este și mai interesant cât de eficient se va dovedi noul soft, astfel încât pacienții să nu se mai trezească cu noaptea în cap pentru a prinde un bon de ordine la cabinetul dorit. (M.T.)