Cel puțin 100 de oameni își testează zilnic anticorpii COVID-19 la Policlinica Piatra-Neamț

Cel puțin 100 de oameni își testează zilnic anticorpii COVID-19 la Policlinica Piatra-NeamțCa să nu mai fie în situația de a amâna oamenii care vor să afle dacă au fost infectați cu coronavirus sau dacă au imunitate după boală sau după vaccinare, recoltarea probelor se face zilnic la Policlinica Piatra-Neamț. După episodul de la începutul lunii noiembrie, când laboratorul de analize a rămas fără reactivi , pe fondul crizei la producători, la recenta aprovizionare s-a achiziționat o cantitate suficientă. Totuși, oamenii vin zilnic în număr mare pentru analiza anticorpilor COVID-19, astfel că perioada pentru primirea rezultatelor a crescut. „Avem și câte 100 de recoltări pe zi, dar cei care vor să-și facă analiza de anticorpi anti SARS Cov-2 anti Spike trebuie să vină dimineața, la prima oră. Probele se lucrează lunea, miercurea și dacă sunt multe solicitări, și joia, în funcție de posibilitățile laboratorului de a procesa fiecare probă, întrucât se efectuează și alte analize. Din acest motiv durează câteva zile până la primirea rezultatelor. Reactivii ajung până în luna ianuarie 2022, inclusiv”, a declarat Gabriela Teodora Lungu, coordonatoarea policlinicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Analiza de anticorpi anti Spike arată dacă o persoană are imunitate formată după trecerea prin boală sau după vaccinarea împotriva COVID-19. Existența anticorpilor neutralizanți în organism asigură protecția împotriva infectării pe perioadă lungă. Testarea la anticorpi arată și dacă persoana a trecut prin boală. Potrivit specialiștilor, valorile de referință a anticorpilor depind și de reactivii utilizați.

C.I.

 

Autor:

Ultima ora

Casa Verde 2026, redesenat: baterii pentru prosumatori și renunțarea la „cursa primului click”

Programul Casa Verde Fotovoltaice, mult întârziat anul acesta, ar...

Bărbat cu securea, imobilizat de jandarmi în zona Gării din Bacău

Un bărbat care ar fi amenințat trecătorii cu o...

Suceava. Tragedie în orașul Siret – doi muncitori și-au pierdut viața

Doi muncitori de 30, respectiv 48 de ani, au...

Neamț. Minor de 13 ani, la volanul unui ATV în zona Bicaz Chei

Un ATV care circula pe DJ127A a fost oprit...