Poetul şi profesorul Cezar Ţucu: „Oare Goe mai putea scoate capul pe fereastră, dacă vehiculele de călătorie erau Google sau Yahoo?”

Poetul şi profesorul de matematică Cezar Ţucu, din Tazlău, unul din cei mai longevivi directori de şcoală din judeţ, este cunoscut ca un om deosebit de hâtru şi un conviv reconfortant, de-a dreptul tonic. Întâlnindu-l prin oraş, nu am apucat să-i pun decât două întrebări, una legată de poezie („Blestemele” sale, editate în mai multe volume), iar a doua de profesia sa.

 – „Cvartetul epigrame-fabule-scrisori-blesteme țuculesciene, nu atrage, cumva, și reacția celor înțepați? Cum te-a privit și te privește lumea vizată de tine și catalogată că ar duce o viață anticristă?

– Păi, cum să reacționeze altfel decât în stilul nostru propriu, autohton, românesc, de a răspunde adevărului trântit, totuși literar, în față? Alesul neamului și cei din jurul său, unii miniștrii, inclusiv cei ai învățămîntului, inspectorii școlari generali , etc., s-au mai supărat, unii au încercat să mă scoată, chiar, afară din slujbă, alții să mă bage înăuntru, dar nu în slujbă, ci după paralele metalice verticale. Deocamdată nu le-au reușit demersurile, dar mai știi ce ne rezervă timpul? Să exemplificăm, cum procedez și la cursuri, de la catedră adică, dându-ți numai două exemple, despărțite de un deceniu:

* În octombrie  2001, deci imediat după atentatul de la 11 septembrie, asupra celor două simboluri americane, generalul școlilor nemțene, purtând numele ilustrului nostru povestitor, face o vizită în Statele Unite ale Americii pentru informatizarea învățământului moldav. Pe prima pagină a revistei cadrelor didactice, Apostolul, îmi apărea scrisoarea cu numărul 56, în care arăt starea învățămîntului nostru, al cărui final sună cam așa: ,,În zadar umbla-va Creangă prin Americele State,/ Iar supușii săi inspectori creanga prin comuni și sate,/ Dând prin gropi și, fără milă, călcând sporul de la țară,/ ce se mai ascunde-n ele , mititel pân-o să piară!/ De vroia s-ajute Neamțul, dându-i chiar și șansa-a doua,/ Trebuia să fii-n gemeni, la New-York, pe unșpe-a noua!’’.

* Iată un exemplu foarte recent. În legătură cu clasa pregătitoare, în mare vogă acum, spun, printre altele, că s-a dorit (un fel de clasă zero!) inclusă la învăţământul primar ce, până acum avea numai patru clase, pentru a număra, de azi încolo, cinci: ,,…doar e-nvăţământ de mase/ Astfel şi primarul nostru va avea mai multe clase!’’. Ce crezi? Nu numai alesul comunităţii s-a supărat, ci şi vicele, care este un fel de primar secund, reproşându-mi-se că m-am legat de aleşii neamului! Şi exemplele ar putea continua.

 – Dacă tot vorbim, folosind ca unitate de măsură mileniul, aș vrea să știu dacă, în calitate de profesor și de cel mai longeviv director de școală nemțeană, nu te-ai săturat de pus note proaste, de-a lungul celor două milenii?

– Aminteam, pe la-nceputul dialogului nostru, de clopotul gaussian, ce bate cu putere, zi și noapte, iar noi ne facem că nu îl auzim. Nu ținem seama nici de statistica matematică, ce arată negru pe alb că, după egala naștere hărăzită tuturor, rezultatele la învățătură ale celor plămădiți după chipul supremului creator, transpuse în calificative și note maxime, urmează o curbă descendentă, începând cu grădinița și terminând cu clasa a XII-a, capătul ei având ordonata în vecinătatea unui 2%. Nu știu ce înțelegi prin note proaste, dar dacă evaluarea  se face corect, iar rezultatul ei este acceptat, atât de elev, cât și de părinții odraslei, toată lumea-i fericită, dar efortul de a se ajunge aici este, sau ar trebui să fie, imens. Metodele și procedeele dascălului de școală nouă, aflate sub brandul activ-participativ, poartă denumiri atât de ciudate și greu de pronunțat, încât te-ntrebi dacă „Amintirile…” lui Ion Creangă ar mai fi avut savoare dacă marele povestitor, pe când era școler, ar fi avut parte de un dascăl îndrăgostit de metoda brainstorming-ului, ori dacă Smărăndița popii mai putea fi urcată pe Calul Bălan și biciuită cu Sfântul Nicolae, conform actualelor regulamente și legi ale învățământului, care-ți interzic să te uiți nezâmbitor la ghiaur. Oare Goe mai putea scoate capul pe fereastră dacă vehiculele de călătorie erau  Google sau Yahoo, cu toate ferestrele închise? Dar tanti Mița și mamițica mai umblau, oare, pe la profi, pentru mărirea notei răsfățatului lor, cu portofoliul acestuia după ele, știind că nici un dascăl de școală nouă nu mai poate modifica ceva în catalog, acesta fiind electronic și parolat de managerul școlii? În Orizont de așteptare, Constantin Ardeleanu afirmă că slujesc teoriile matematice prin vers, cu subtile trimiteri înspre filozofie, un fel de să învățăm matematica versificând, că aș face ipoteze ce răvășesc mersul lumii, ridiculizând absurditățile din învățământ, ce mai: „Să-i dăm Cezarului ce e-al Cezarului, socotindu-ne norocoși de a fi contemporanii unui slujitor atât de original al numerelor’’.

 A consemnat Nicolae SAVA