Poetul Dorin Ploscaru, la Centru eparhial Iaşi

Poetul Dorin Ploscaru, la Centru eparhial Iaşi

În cadrul „Serilor Doxologia“, proiect iniţiat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, joi, 11 aprilie, avut loc la Centrul eparhial Iaşi o întâlnire cu tema „Poezia creştină şi rănile sufletului“, la care au fost invitaţi poeţii Dorin Ploscaru, Mioara Dragomir şi Marius Iordăchioaia, doi dintre ei fiind pietreni. A fost a treia întâlnire organizată de Centru eparhial Iaşi în cadrul “Serilor Doxologia” şi închinată poeziei creştine. Poetul Dorin Ploscaru este preot paroh la Biserica din Vaduri, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. S-a născut la 21 iulie 1959 în comuna  Podoleni, judeţul Neamţ. În anul 1995 a debutat cu volumul de poezii „Să mori primăvara“, apărut la Editura Panteon, Piatra Neamţ. Printre cărţile publicate se mai numără „Sâmbăta lui Lazăr“, Ed. Helicon, 1997, Timişoara; „Flaşneta“, Ed. Libra, 2000; „Peştele pe uscat“, Ed. Dacia, 2000, Cluj-Napoca; „Peştele albastru“, Ed. Axă, 2005, Botoşani; seria „Poeţi optzecişti“. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost premiat la mai multe festivaluri de poezie, fiind prezent în antologii de poezie din Italia, Germania, SUA. Marius Iordăchioaia este autorul volumului „Jurnal de tresăriri“ şi al blogului „Oameni şi demoni“.

Autor:

Ultima ora

Suceava. Adăpost de animale distrus de un incendiu

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață, 18 iulie,...

Suceava. Minori răniți într-un accident între două autoturisme și un microbuz

Trei persoane, dintre care doi minori, au fost rănite...

Vaslui. Utilaj agricol distrus de flăcări pe un câmp. Incendiul a afectat și un lan de grâu

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, 18 iulie, în...

Accident cu trei autoturisme în Piatra Neamț. O persoană a fost rănită

Un accident rutier în care au fost implicate trei...

Trei tineri reținuți după ce un băiat a fost înjunghiat pe o stradă din Săbăoani

Trei tineri au fost reținuți de polițiști, fiind bănuiți...

Suceava. Adăpost de animale distrus de un incendiu

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață, 18 iulie,...

Șofer rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

Un bărbat în vârstă de 79 de ani a...