Poetul Dorin Ploscaru, la 54 de ani: „Ușa bisericii și ușa casei trebuie să fie deschise zi şi noapte”

– Părinte, preoţii au voie să se bucure de ziua lor de naştere, să şi-o serbeze ca tot omu’ ? Cum? Ce are şi ce nu are voie să facă în această zi?

– Da, dragă Nicu. Bucuria este ceva sfânt. Gavriil Arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria ”Bucură-te…” În sat la mine, la Podoleni, oamenii se salutau cu ”bucurie Ioane, bucurie Vasile”, în loc de bună ziua sau bună dimineața! Sau dacă unul zicea bună dimineața celălalt răspundea ”bucurie Neculai!” Așa că da, au voie, și preoții să se bucure. Cu bucurie sfântă. În Domnul. Ce au voie și ce n-au voie? ”Toate-mi sunt îngăduite dar nu toate-mi sunt de folos”, glăsuiește Sfântul Pavel. Oameni fiind: și Mântuitorul a stat pe malul mării Tiberiadei și a gustat din fagurele de miere și din peștele fript… a stat la Cina cea de Taină cu Apostolii… După mine, ai voie să fii un om normal, naturalețea și firescul venind de la sine, cu familia ta, cu prietenii, cu enoriașii în cazul nostru: să bei un pahar de vin, să stai la o cafea și la o felie de cozonac. Să te simți un om liber: ”Ama et fac quod vis” (Iubește și fă ce vrei – Fericitul Augustin). ”Veți cunoaște adevărul. Și adevărul vă va face liberi. Voi de acum nu mai sunteți robi. Sunteți liberi. Și de aceea sunteți prietenii mei.” Zice Domnul atât de frumos. Și în continuare: ”mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are ca viața sa să-și pună pentru prietenii săi.”

– Cum e viaţa de scriitor la 54 de ani? Dar cea de preot la Vaduri?

– Viața e frumoasă, vorba unui film, nu? În fiecare zi este ziua ta. De la 50 de ani, în fiecare zi împlinești 50 de ani: ”Cu mâne’ zilele-ți adaogi/Cu ieri viața ta o scazi/Și ai cu toate-acestea-n față/de-a pururi ziua cea de azi”, vorba lui Eminescu. Ce să zic! La 40 de ani am făcut o criză pe chestia asta, cu vârsta. Am zis, gata, m-am dus, viața s-a terminat, am scris atunci un poem ”am patruzeci de ani și nu m-am întâlnit cu america pe stradă”, acum nu mai vreau să plec nici în America, m-am liniștit. Când masa de scris devine altar și poetul devine liturghisitor la masa Cuvântului, acesta este un lucru minunat; când însă preotul este dublat de poet, este o fericită simbioză, nu numai coincidență. La 54 de ani viața de scriitor este normală, obișnuită, dragă Nicu! Nimic spectaculos. Citești, scrii, mergi pe stradă, mergi la piață, te uiți la munți, bei apă de la cișmea,  te speli cu ea pe față. Cea de preot e tot atât de normală : ca preot trebuie să ai vocația jertfei… trebuie să fii părinte de-adevăratelea, lumea să te perceapă ca părinte, nu numai să ți se adreseze de complezență cu acest apelativ. Zi și noapte. Iarnă și vară. Ușa bisericii și ușa casei trebuie să fie deschise. Pentru pribegii și călătorii acestei lumi. Pribegi și călători care suntem fiecare dintre noi în primul rând. Insetați și înfometați, străini și bolnavi. Treburi administrative,  gospodărești, fiecare lucru trebuie făcut la timp, verificat; fiecare cui, cum se spune trece prin tine, îl cunoști, îl știi. Pastorația este la fel. Fiecare om are partea lui bună. Frumusețea lui. Trebuie luat ce e bun și frumos la om și lucrat pe latura aceasta. Faptul că îl cunoști pe un om, intri în casa lui, îl știi, îl ai la biserică, îi cunoști copiii, este un mare  avantaj. Cu toate că poate fi și un dezavantaj. ”Mă cunoaște părintele și mi-e rușine. Mai bine mă duc la unul care nu mă cunoaște.”

– Consideri că unui om, măcar unuia singur,  ar trebui să-i ofere Domnul Dumnezeu posibilitatea să o ia de la capăt, pentru a-şi mai îndrepta din greşeli?

– În fiecare zi, în fiecare secundă, fiecăruia ni se oferă această șansă. De a o lua de la capăt. De a pune început bun. Remediul este Mărturisirea: regretul pentru greșelile făcute și dorința de îndreptare. Dezlegarea duhovnicului acest rol îl are: de eliberare și însănătoșire… Îmi place foarte mult definiția pe care a dat-o timpului, părintele Dumitru Stăniloae: ”Timpul, zice el, dragii mei, este distanța dintre chemarea pe care Dumnezeu o face omului și răspunsul omului la această chemare.”

– Cine ai dori, în mod special, să îţi ureze LA MULŢI ANI! astăzi, pe lângă cei din familie şi prietenii foarte apropiaţi?

– ”Prietenii mei nu sunt mulți dar ei sînt nenumărați” zicea memorabil Nichita Stănescu. Astăzi, ”când m-am născut de ziua mea” vorba unui cântec, aș dori să le urez eu, tuturor celor dragi: ”La Mulți, Buni și Frumoși Ani, cu sănătate și bucurie!” Tatăl meu, Ioan, care trăiește, are 77 de ani, este născut în aceeași zi și lună cu mine: 21 iulie. Să-i dea Domnul sănătate și lui și mamei mele Ecaterina. Să ne dăruiască Bunul Dumnezeu tuturor după ecfonisul-rugăciune: ”Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toți!”, tot Binele, toată Bunătatea, tot Adevărul, Frumusețea și Dreptatea.

 A consemnat Nicolae SAVA