ro pnl stan 02

* a revenit Liviu Brătescu

PNL Roman a rămas fără președinte, după ce Neculai Stan a renunțat, ieri, la toate funcțiile de conducere. Acesta spune că, pe fondul neînțelegerilor dintre deputatul Ursărescu și senatorul Țapu, a căzut la rândul său țap ispășitor. El acuză noua conducere a PNL Neamț că i-a “pus pumnul în gură” și chiar că a complotat împotriva sa și a intereselor liberalilor romașcani. Fostul președinte spune că un alt lider liberal, din Iași, a fost prezent la Roman pentru a “negocia” un nou for de conducere. La insistențele Ceahlăul – marcă înregistrată, fostul președinte a recunoscut că numele acestuia este Liviu Brătescu, nimeni altul decât contra-candidatul Elenei Udrea la alegerile parlamentare din 2012 și care, ulterior, a acuzat PNL Roman de blat.

“Am căutat să nu mă implic și să nu mă poziționez de o parte sau alta. Însă, prin adresa trimisă la București, semnată de un grup de oameni ai muncii – expresie care credeam că am lăsat-o în urmă -, am fost implicat fără voie în conflict. La întâlnirea de la Piatra Neamț, am vrut să-i explic dlui. secretar Marian Petrache punctul de vedere în legătură cu conținutul acelei adrese, care, într-un fel sau altul, mă privea și pe mine. Din păcate nu am fost ascultat, ba chiar am avut senzația că mi se pune pumnul în gură”. După demisia deputatului Ursărescu de la șefia PNL Neamț, președintele Stan spune că a așteptat să fie contactat de noua conducere și să i se explice ce urmează să se întâmple la Roman: “M-am întâlnit cu șeful de cabinet al președintelui Cozmanciuc și am solicitat o întâlnire a acestuia cu biroul de la Roman. Vineri am fost sunat, dar de data aceasta a fost vina mea că a trebuit să lipsesc câteva zile din oraș, cu probleme familiale. În paralel cu aceste contacte aflu că un domn din Iași umblă să constituie un nou birou PNL la Roman”.

La insistențele Ceahlăul – marcă înregistrată, Neculai Stan a recunoscut că “domnul din Iași” este Liviu Brătescu, candidatul pe care USL l-a sprijinit la alegerile parlamentare din 2012. Vizavi de liberalul ieșean, romașcanul spune că s-ar fi așteptat de la acesta să fie “politicos” și să-i explice cum stau treburile, decât aplicarea unei “atitudini duplicitare”. În plus, la acuzațiile pe care Liviu Brătescu le-a făcut după parlamentare la adresa filialei Roman, Neculai Stan a replicat: Eu am făcut campanie și am cheltuit bani pentru el”. (C. MATEI)

Articolul precedentAsociația Ceahlăul 05 amenință cu Penalul
Articolul următor„Tolănite” pe străzile din Târgu-Neamţ, Căminele Apa Serv au „uitat” să contorizeze pierderile