Atleta Diana Țigănașu (în fotografie prima din dreapta) a reuşit să obţină medalia de bronz la Campionatele Balcanice de atletism în sală pentru juniori 1, competiţie desfăşurată duminică, 12 februarie, la Istanbul (Turcia).
La proba de aruncare a greutății, atleta pregătită de prof. Dan Cojocaru a reuşit o performanță de 14,02 metri din a cincea încercare. Până atunci reușise 13,48 metri, 13,25 metri, 13,71 metri și avusese şi o aruncare ratată. Trebuie remarcat că sportiva din Piatra Neamţ a fost cea mai mică ca vârstă dintre primele 5 clasate.
Locul I a fost ocupat de Alexandra Emilianov (Republica Moldova), care a aruncat bila de 4 kilograme la 15,86 metri. Pe locul secund s-a clasat Kristina Rokocevic (Muntenegru), care a terminat concursul cu o performanță de 15,07 metri.
CLASAMENT
1. Alexandra Emilianov / Moldova – 15,86 metri
2. Kristina Rokocevic / Muntenegru – 15,07 metri
3. Diana Țigănașu / România – 14,02 metri
4. Sinem Yildirim / Turcia – 13,98 metri
5. Mediha Salkic / Bosnia&Herțegovina – 13,54 metri
6. Ilayda Ertunc / Turcia – 12,96 metri
7. Katarina Gacevici / Serbia – 11,19 metri
8. Sara Ognjanovic / Serbia – 11,14 metri. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CS Ceahlăul Piatra Neamţ)