0:00

Pictorița de la Primărie, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Angelica Luca este  angajată la Serviciul Urbanism din cadrul  Primăriei Târgu-Neamț de aproximativ 21 de ani, este pasionată de pictură, dar și de marele poet Mihai Eminescu. Angajata primăriei a avut cea mai recejntă expoziție de grafică, pe 14 ianuarie în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Eminescu, organizate la Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu-Neamț. Înainte de a fi angajată a primăriei a lucrat la fabrica Volvatir ca pictor executant la atelierul de creație.

„Pasiunea pentru grafică o am de pe băncile școlii generale fiind îndrumată să merg mai departe pe acest drum de către profesorii pe care i-am avut. Am făcut Școala de Artă după liceu, iar în timpul liceului am colaborat cu revista școlii unde făceam cărți de grafică, ilustrații de carte, colaborând în acest sens și cu poetul Constantin Boca realizându-i grafica unei cărți a domniei sale. Atunci am avut parte de aprecieri care m-au încurajat să merg mai departe. Apoi am mai realizat grafică pentru cărțile Cătălinei Dănilă, o tânără care scrie literatură religioasă.  Am fost și sunt pasionată și de Mihai Eminescu în care mă regăsesc așa cum ne regăsim cu toții”, ne-a declarat Angelica Luca.

Pictează noaptea

Angelica Luca se inspiră în creațiile sale citind cărți. Citește textul și-și ascultă inima și caută să găsească drumul cel mai frumos și mai scurt între cuvânt și imagine. Angajata primăriei a mai avut expoziții cu lucrările sale de pictură de-a lungul timpului.

„Am avut expoziții la Piatra-Neamț în anii tinereții, dar și la fabrica Volvatir , apoi în cadrul primăriei cu ocazia unor manifestări cum ar fi Zilele Orașului. De obicei pictez noaptea, pentru că atunci sunt singură cu gândurile mele. Această pasiune a mea m-a salvat dintr-o depresie, după ce mi-am pierdut oameni dragi, familia și a fost medicamentul cel mai bun. De aceea îi sfătuiesc pe toți tinerii să-și urmeze pasiunea și să-și ascundă sub ea durerile”, ne-a mai mărturisit Angelica Luca.

„Când mi-a ars casa, mi-am zis că eu nu voi arde”

Angelica Luca a trecut și printr-un moment dramatic din viața sa, atunci când la sfârșitul anului trecut i-a ars casa. La acel moment prietenii, colegii din primărie au fost alături de ea, trecând peste acel moment nefast.

„Atunci când mi-a ars casa mi-am spus că nu voi arde și eu. Toată viața m-am plâns că am dăruit prea multă iubire dar am primit prea puțină. Dar după acel moment am descoperit multă iubire prin oamenii care mi-au fost alături, oameni extraordinari, nu falși. mi-am construit o casă cu foarte multă iubire de la ceilalți, și vreau să le mulțumesc. Ei m-au făcut să renasc din cenușă ca pasărea Phoenix. Mă bucur că colegii mei sunt alături de mine și acum când mă însoțesc pe la evenimente și expoziții de-ale mele. Și-i iubesc foarte mult pentru acest lucru”, ne-a mai spus pictorița.

Întrebată când va veni ziua să-i realizeze un portret și primarului Daniel Harpa, șeful său pe linie de serviciu, Angelica Luca mărturisește: „O să-i realizez un portret și domnului primar când o să-și dorească. Dar portretul cu siguranță îi va fi făcut de toți cetățenii din Târgu-Neamț”, a încheiat Angelica Luca. (C. T. STURZU)

Articolul precedentAventura unei statui
Articolul următorSpitalul Târgu-Neamţ, între controlul ministerial şi acreditare