Municipiile Piatra Neamț și Roman, cu tot cu localitățile din jur, nu au scăpat încă de furia apelor.
Dacă apele păreau să se fi retras puțin, vineri (3 iunie) dimineață, situația nu pare să continue la fel, fiind de așteptat un nou val de precipitații puternice.
„M-am uitat pe meteograma de pe satelit. Este un front atmosferic care vine din Sud-Est, dar s-ar putea să ocolească zona noastră, a muntelui. Oricum, pe zonele Roman și Neamț nu ocolește. Acolo va fi sigur”, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
Salvamontiștii nemțeni monitorizează în permanență situația de pe masivul Ceahlău și au și o veste puțin mai bună pentru nemțenii de la altitudine, cel puțin pentru moment, anunțând că apele au scăzut față de joi, 2 iunie.
„S-a închis traseul Durău – Cascada Duruitoarea – Cabana Dochia pentru că sunt torenți în zona respectivă și intersectează poteca. Întregul bazin al Duruitorii e mai expus. Nu mai sunt turiști acum. De când am avut cazul cu tânăra surprinsă de furtuna cu gheață, de la începutul săptămânii, nu am mai avut turiști pe Ceahlău. Deocamdată, bazinul hidrografic este la limită încă de ieri, 2 iunie. Plouă în continuare. Dacă vine o creștere a precipitațiilor de aproximativ 80 de litri/mp, este o certitudine că vor fi probleme, pentru că nu mai este putere de absorbție. Albiile râurilor sunt la refuz, chiar au depășit puțin cota de siguranță. Față de ieri s-a mai diminuat. Noi am făcut ieri monitorizarea pe toate bazinele și se vede o scădere vizibilă față de ieri la aceeași oră”, a adăugat Raul Papalicef. (Andreea AMARIEI; FOTO: Salvamont Neamţ)