Polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, au făcut un control, prin piețele din municipiul reședință de județ, cu scopul prevenirii şi combaterii infracțiunilor din domeniul piscicol. Într-una din piețe, au fost găsite 7 persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 68 de ani, care comercializau peste 180 kg de pește semipreparat şi produse din pește, de origine din Ucraina.
”În urma verificărilor efectuate, polițiști au stabilit că persoanele identificate nu dețineau documente legale de proveniență pentru produsele comercializate”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Toată marfa pentru care nu existau documente a fost ridicată în vederea disponibilizării, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru deținere şi comercializare fără forme legale a peștelui ori produse din pește.
”În activitatea desfășurată au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Neamț și specialiști din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură – Serviciul Regional Moldova și al Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor Neamț”, a mai precizat agentul Georgiana Moșu.
C.M.