Tânăr din Roman, hoț din companii în Germania 

Un tânăr , în vârstă de 24 de ani, din Roman, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii de investigații criminale, în ziua de 26 februarie, și condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea lui.

El este suspectat că, în luna mai a anului 2017, împreună cu altcineva, a comis trei furturi din sediul unor companii, din localitățile  Mainz şi Budenheim din Germania.

Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Bacău, iar astăzi a fost prezentat  Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora