La 6 decembrie 1864, se năştea în Pipirig, cel care avea să devină cel de-al doilea Patriarh al României. Nicolae a absolvit şcoala primară în 1882, an în care a intrat la Seminarul de la Socola. A absolvit Seminarul ca şef de promoţie, după care a plecat la Kiev, Ucraina, în anul 1890, pentru a urma cursurile Academiei teologice. În vacanţa de vară a anului universitar 1894, aflându-se în Moldova natală, a fost hirotonisit ierodiacon şi a primit numele monahal de Nicodim. În 1895 a obţinut licenţa în teologie şi a fost invitat să rămână la Kiev, dar s-a întors în România.
În ţară a fost hirotonisit ieromonah (preot călugăr), numit mare ecleziarh şi predicator al catedralei mitropolitane din Iaşi, în anul 1896. În anul 1898 a fost ridicat la rangul de arhimandrit şi a preluat funcţia de vicar administrativ. Între anii 1903 – 1909, Nicodim a funcţionat la Galaţi ca director al Seminarului Sf. Andrei. În anul 1909 a revenit în Moldova alături de protectorul său, Pimen, devenit acum mitropolit al Moldovei. Mitropolitul Pimen îl hirotoniseşte pe Nicodim arhiereu şi îi acordă titlul „Băcăuanul”, numindu-l vicar al Mitropoliei.
După Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, a primit în iunie 1918 funcţia de locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, cu sarcina de a reorganiza Biserica din această provincie românească. Ulterior, Nicodim a revenit la Huşi, unde şi-a continuat activitatea până în anul 1923, când s-a retras la Neamţ, ca stareţ, funcţie ce o va ocupa timp de 11 ani.
Datorită operei sale cărturăreşti, a fost ales membru de onoare al Academiei Române la data de 15 octombrie 1918, iar Universitatea din Cernăuţi l-a proclamat „doctor honoris causa”. Pe 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, ca urmare a morţii mitropolitului Pimen. Aici va tipări în anul 1936 „Biblia ilustrată” şi va traduce 24 cărţi din Vechiul Testament, pentru ediţia sinodală a Bibliei din anul 1936.
În urma morţii patriarhului Miron Cristea în anul 1939, a fost chemat ca patriarh al României, dar a refuzat să candideze la această funcţie. Pentru că până la urmă Nicodim a fost nevoit să îşi depună candidatura la patriarhie, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales patriarh al României la data de 30 iunie 1939. În condiţiile grele datorate izbucnirii celui de-al doilea război mondial şi a situaţiei politice instabile din România, patriarhul Nicodim şi-a anunţat hotărârea de a se retrage de pe scaunul patriarhal, invocând vârsta sa înaintată, precum şi o boală a inimii, care îi provoca dificultăţi serioase. Cererea i-a fost însă respinsă, astfel încât va mai solicita în două rânduri să i se aprobe retragerea din funcţie. Nici aceste cereri nu i se vor aproba, astfel încât Nicodim nu va avea de ales şi va rămâne patriarh al României.
Pe când se afla la mănăstirea Neamţ, pentru odihnă, în august 1947, patriarhul Nicodim a făcut congestie pulmonară, astfel încât în noiembrie acelaşi an a fost dus la Bucureşti cu un tren special, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cu tot efortul medicilor de a-l salva, patriarhul Nicodim a murit la 27 februarie 1948, în vârstă de 83 ani. A fost înmormântat în partea dreaptă a pronaosului Catedralei Patriarhale, alături de primul patriarh al României, Miron Cristea.
