0:00

Strategie de criză în transferuri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul a adoptat o strategie de criză în această iarnă, în ceea ce privește transferurile, ca majoritatea cluburilor din Liga I. Mijlocașul albanez de 21 de ani Hassani a plecat primul de la gruparea pietreană, înainte ca meciurile oficiale din 2013 să se termine, liber de contract, la Poli Timișoara. La Ceahlăul nu și-a găsit loc, în schimb, la Timișoara l-a impresionat de la primele antrenamente pe antrenorul Aurel Șunda.

Venit în turul campionatului la Ceahlăul, din postură de jucător liber de contract, internaționalul albanez nu a primit prea multe șanse la gruparea moldoveană, bifând doar 11 minute în Liga I. Hassani era convocat cu regularitate la naționala de tineret a Albaniei, U17, U19 și U21, dar în locul lui în lotul pietrenilor a venit necunoscutul Lopez.“Mă simt foarte bine la Timișoara. De ce nu am primit mai multe șanse, ar trebui să îl întrebați pe antrenorul de la Ceahlăul care este acum la CFR (n.r.: Vasilie Miriuță)”, a spus Hassani.

Strategie de criză în transferuri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

A plecat, apoi, Gelu Velici și, în cazul lui, au început să apară regretele, deși nici el nu a jucat prea multe minute în Liga I. Gheorghe Ștefan a vorbit la un post central de televiziune chiar de o factură trimisă clubului Dinamo, ce ar reprezenta o primă tranșă din transferul lui Velici:Dinamo vrea să-l păstreze pe Velici. Înţelegerea era ca la 1 februarie să ne plătească prima tranşă. Luni, le trimitem factura la Bucureşti. Apoi, Dinamo trebuie să ne dea banii pe Velici, a afirmat Gheorghe Ștefan pe data de 31 ianuarie. Emil Dică este ultimul care se pregătește să plece invocând faptul că nu e folosit meci de meci. Mijlocașul de 31 de ani vrea să plece la Rapid Bucureşti, acolo unde Viorel Moldovan îl așteaptă cu brațele deschise.

Concluzionând, conform unei analize a campaniei de transferuri din această iarnă, strategia cluburilor de Liga I a fost una de criză. Cumulând și banii încasați pentru Monroy, după plecarea la CFR Cluj, precum și achizițiile lui Lopez, Vaidas, Ntambue și Calancea, FC Ceahlăul a ieșit pe plus, la capitolul ”finanțe”. Clubul care a ieșit în minus, dar a investit masiv în transferuri, a fost Astra Giurgiu. Rămâne de văzut dacă și la rezultate Ceahlăul va fi pe plus, la finalul campionatului. Cum de la FC Ceahlăul nu am obținut o declarație oficială privind strategia de transferuri, am apelat la Narcis Răducan, fostul jucător al pietrenilor, care actualmente este directorul sportiv al Oțelului Galați.

„Nu este vorba despre zgârcenie, ci despre faptul că piaţa oferă în acest moment, mai mult ca niciodată, jucători ieftini de o valoare foarte ridicată. E o diferenţă mare în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ între jucătorii români şi cei străini. Salariile sunt confidenţiale, însă vă pot spune că un jucător de echipă naţională extracomunitar câştigă jumătate din salariul unui român bun, dar nu de nivelul echipei naţionale. Nu poţi cumpăra, spre exemplu, un jucător titular în naţionala de tineret a României fără 200.000 de euro“, a declarat Narcis Răducan. (C. SOROCEANU)

Articolul precedentPersonalitatea săptămânii: Nicodim Munteanu, patriarhul care n-a făcut pact cu comuniştii
Articolul următorHCM Roman – CSM București 27-20