reclama autocenter

iulian-antonescu

Profesorul, istoricul şi publicistul Iulian Antonescu, unul din cei mai importanţi oameni de seamă ai municipiului Piatra Neamţ s-a născut la 26 iulie 1932. Fiu al colonelului Gheorghe Antonescu şi al profesoarei Eugenia Antonescu, viitorul istoric îşi face studiile elementare la Chişinău şi Piatra Neamţ, cele liceale la Chişinău, Craiova şi Piatra Neamţ (fiind un elev de excepţie al Liceului „Petru Rareş”), apoi absolvă cu Diplomă de merit Facultatea de istorie a Universităţii bucureştene. Deşi a fost un student eminent – s-a format ca specialist în istoria antică şi medievală, sub conducerea profesorilor D.M. Pippidi, Emil Condurachi, M. Berza – nu a fost oprit în învăţământul universitar din cauza originii sale sociale. A fost director al Muzeului de istorie şi artă Bacău (în perioada 1957-1971), contribuind astfel la înfiinţarea mai multor muzee din fosta regiune – Piatra Neamţ, Roman, Bicaz, Oneşti, Târgu Neamţ şi conferenţiar univesitar al Institutului pedagogic din Bacău. Strălucit orator, a susţinut conferinţe în Franţa, SUA şi Anglia, având, de asemenea, contribuţii importante la extinderea cercetărilor arheologice din zona Moldovei. Din 1971 a fost director al Direcţiei Generale a Muzeelor. A tradus din poezia medievală în revista “Ateneu”, a publicat zeci de articole de specialitate, rod al cercetărilor sale. Iulian Antonescu şi-a donat casa proprie pentru a se înfiinţa la Piatra Neamţ Muzeul de ştiinţe naturale, instituţie care funcţionează în această clădire şi astăzi. Despre tânărul student Iulian Antonescu, citim câteva emoţionante cuvinte, apărute la un început de carte (“Nelinişti medievale”), rânduri scrise de academicianul Răzvan Theodorescu: „Se împlinesc 54 de ani din ziua când, în Amfiteatrul Onciul al Facultăţii bucureştene de Istorie din strada Edgar Quinet, studentul debutant ce eram şi care descoperise până atunci câţiva profesori eminenţi ce mi-au luminat tinereţea, a avut privilegiul să asculte – era, cred, o sesiune ştiinţifică – discursul a doi studenţi din anul V. M-au fascinat amândoi prin elocvenţă, erudiţie şi cultură. Mi-au părut întruchiparea ideală a celui ce se îndeletniceşte cu istoria. Unul era Iulian Antonescu, celălalt era Florin Constantiniu. Viaţa m-a făcut, după decenii, să-i cunosc bine şi să constat că opinia de acum o jumătate de veac fusese perfect întemeiată. Iulian, autorul tălmăcirilor acum publicate – prin strădania Eugeniei Antonescu şi însoţită de lumea imaginară plăsmuită de nord-moldavul Ilie Boca – era un cărturar excepţional. A fost un mare oral al culturii române la sfârşitul secolului trecut şi a mai fost, adaug cu mâhnire, un mare nedreptăţit. În clipele acestei libertăţi pe care el o aşteptase şi în care a crezut, spirite suficiente şi-au luat revanşa mediocrităţii asupra inteligenţei sale strălucite, grăbindu-i sfârşitul la nici 60 de ani…” Iulian Antonescu rămâne omul de larg orizont spiritual şi formaţie enciclopedică impresionantă, prezenţă activă, vreme de aproape patru decenii, în varii domenii, de la istoriografie, arheologie, muzeologie şi apărător al monumentelor istorice, al ansamblurilor ce mobilează şi înnobilează oraşele noastre, fondatorul unei reviste de notorietate internaţională, intitulată sugestiv CARPICA, omul care a slujit, cu credinţă şi un cult al muncii de sorginte pârvaniană, la scară naţională, cultura românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea. A trecut în eternitate în ziua de 24 ianuarie 1991 la Bucureşti, la doar 58 de ani neîmpliniţi.

Articolul precedentSperanțe pentru drumul Negrești-Sarata?
Articolul următorCUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI