donici

Cel mai important fabulist român, Alexandru (Alecu) Donici, de la naşterea căruia se împlinesc 208 ani, a trăit la Piatra Neamţ aproape un sfert de veac. Ilustrul fabulist s-a născut la 19 ianuarie 1806, la Bezin, azi Donici,  raionul Orhei din Republica Moldova şi moare la 20 octombrie 1865, în Iași. Este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. A avut, în tinereţe, o scurtă carieră militară: este trimis de la vârsta de 12 ani într-un institut de educaţie particular, apoi face liceul militar din Sankt Petersburg, alături de fratele său Petrache, după care, în 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul Ekaterinburg, în Sudul Basarabiei. Invocând motive familiale, în 1826 trece în viaţa civilă şi ocupă funcţii în administraţie ca asesor la Judecătoria din Chişinău, apoi la Iaşi, la Curtea de Apel şi se stabileşte la Piatra Neamţ, din 1841, unde locuieşte până la sfârşitul vieţii. A făcut parte din Divanul Obştesc, a fost preşedinte al Divanului Întăriturilor, a fost în comitetul de conducere al Teatrului Naţional din Iaşi.

A practicat avocatura, dar, în paralel, a scris și tradus  mult. În 1835 este evidențiat ca traducător în revista moscovită Teleskop, traducând fabule de Pușkin și Krîlov. În cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publică “Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin “Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale. În anii 1840 și 1842 editează două cărți de “Fabule” cu opere proprii și traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observație, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste din societatea umană.  Din creația sa sunt cele mai cunoscute fabulele   ”Antereul lui Arvinte”,  “Musca la arat”,  “Racul, broasca și Știuca”, “Doi Câini” ș.a.