Iași. Un șofer a rămas încarcerat după ce a intrat cu mașina într-un copac

O persoană a fost rănit în urma unui accident produs miercuri, 15 iulie, pe strada Mihail Sturdza din municipiul Iași, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Iași, la locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea salvatorilor, o persoană era încarcerată în autoturism. Pompierii au reușit să o extragă în siguranță, aceasta fiind preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații și tratament.

Alte două persoane implicate în accident au fost evaluate la fața locului, însă au refuzat transportul la o unitate medicală.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Foto: ISU Iași

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...