Suceava. Incendiu devastator la o fermă. Peste 1000 de animale au murit în flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 15 iulie, în localitatea Drăgușeni, județul Suceava, distrugând o hală folosită ca adăpost pentru animale și provocând pagube însemnate.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, alarma la 112 a fost dată la ora 05:30, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din Fălticeni și Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Drăgușeni și Cornu Luncii, cu șase autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, hala ardea generalizat pe o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați, existând pericolul ca flăcările să se extindă la o construcție învecinată și la un microbuz parcat în apropiere. Potrivit pompierilor, incendiul s-a dezvoltat rapid deoarece a fost observat și anunțat cu întârziere.

În urma incendiului au ars acoperișul halei, realizat din azbociment, utilaje pentru hrănirea păsărilor, aproximativ trei tone de furaje și alte bunuri din interior. De asemenea, microbuzul aflat în apropiere a suferit degradări la elementele de caroserie. 1000 de găini, patru porci și patru oi au pierit în incendiu.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în jurul orei 08:10 și au salvat hala învecinată, precum și microbuzul aflat în apropiere.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs de un conductor electric defect.

Foto: ISU Suceava

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.