etilotest 1Unii șoferi continuă să-și trateze propria lor viață și pe a celorlalți participanți la trafic ca pe o loterie. Consumă alcool și apoi pornesc la drum, fără a se gândi la pericolul la care se expun.

Sâmbătă, 24 iulie, polițiștii de la rutieră au găsit în trafic doi astfel de inconștienți. În Icușești, poliţiştii Secţiei Rurale Ion Creangă au depistat un bărbat, de 58 de ani, din localitate, care conducea un autoturism având o concentrație de peste 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat.

În Oniceni, un șofer de 31 de ani, din Bacău, a fost oprit în trafic de aceeași polițiști din Ion Creangă care au constatat că acesta avea aceeași alcoolemie, de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și astăzi, 25 iulie, polițiștii Secţiei Rurale Săbăoani au depistat un bărbat, de 42 de ani, din Adjudeni, care conducea un autoturism, în aceeași localitate, sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cele trei cazuri, șoferii au fost conduși la o unitate spitalicească, unde li s-au prelevat probe pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, cei trei șoferi au acum dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Angela Croitoru

Articolul precedentPolițiștii în mijlocul copiilor la Gâdinți
Articolul următorSfaturi de la polițiști pentru victimele violenței domestice
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.