FOTO/VIDEO Patru drumuri judeţene înzăpezite, după ce s-a acţionat cu 90 de utilaje

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, prin prefectul Adrian Niţă, anunţă astăzi, 9 ianuarie, că „În ultimele 48 de ore, în județul Neamț s-a intervenit pe toate drumurile naționale și județene cu aproximativ 90 utilaje, constând în freze, ATB-uri echipate cu RSP (răspânditor material antiderapant-n.r.) și lamă, tractor, unimoguri echipate cu RSP și lamă, autospeciale pentru verificare trasee, fiind folosite aproximativ 2.000 tone de sare și 16 tone clorură de calciu”.

Cu toate acestea, în zona Romanului, ca urmare a ninsorii şi viscolului de ieri şi astăzi dimineaţă, prefectul de Neamţ spune că avem 4 drumuri judeţene „cu probleme în acest moment:

  • DJ 207 A – Bîra – Nistria
  • DJ 280 Stănița – Chicira
  • DJ 207D – Icușești – Damienești – dop pe 300 m din acest sector de drum
  • DJ 207C – Stejaru – Valea Ursului – se circulă pe un singur fir – pe o lungime de 3 km”.

Au fost redate circulației traseul Horia-Trifești și alte două sectoare de drum județean ce fac legăturile între localitățile Bahna-Izvoare sau Podoleni-Negritești-Hoisești.

Faţă de ieri, când cinci pacienţi au rămas peste noapte în Centrul de Dializă Roman din cauza drumurilor blocate către localităţile din care sunt, astăzi toţi pacienţii sunt prezenţi în cele trei centre de dializă din Piatra-Neamţ, Roman şi Târgu-Neamţ. Nu au fost raportate probleme privind accesul pacienților cronici sau al gravidelor la serviciile medicale de specialitate.

Angela Croitoru

Foto-Video: Instituţia Prefectului

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...