Pensiile speciale pe agenda ședinței reunite a Camerelor Parlamentului

Pensiile speciale pe agenda ședinței reunite a Camerelor ParlamentuluiCamera Deputaților și Senatul vor dezbate astăzi, 26 iunie, în ședință comună și în procedură de urgență abrogarea Capitolului XI din Legea nr. 96 privind Statutul deputaților și senatorilor. Tema acestui capitol: pensiile speciale de care beneficiază aleșii.

De pensii speciale beneficiază militarii, magistrații, foștii ofițeri de informații, foștii angajați ai fostei Securități, parlamentarii și diplomații. Proiectul de lege dezbătut astăzi nu vizează decât statutul parlamentarilor.

„Dorim o reașezare pe baze solide atât a sistemului de pensii de serviciu cât și a sistemului de indemnizații pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care și-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea e nevoie de măsuri legislative care să șteargă inechitățile din sistem, eliminarea indemnizației pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării față de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivității. (…) Ținând cont de faptul că perioada de exercitare a mandatului de parlamentar constituie vechime în muncă și în specialitate, cu toate drepturile prevăzute de lege (în conformitate cu prevederile din Statutul deputaților și senatorilor) considerăm că și parlamentarii ar trebui să beneficieze, la fel ca toți cetățenii acestei țări, exclusiv de pensie în sistemul public de pensii, pe bază de contributivitate. Prezenta inițiativă legislativă constituie un pas în vederea asigurării echității între cetățeni, prin abrogarea articolelor referitoare la indemnizațiile speciale ale parlamentarilor”, se menționează în expunerea de motive a proiectului de lege.

În același document se menționează și impactul bugetar al inițiativei: la nivelul anului 2022 pensiile speciale pentru parlamentari având o valoare totală de 19.370.146,80 lei.

O poziție asupra acestei probleme a fost formulată și de deputatul de Neamț, Ciprian Șerban care a declarat: „Cum să le ceri altora să accepte tăierea unor privilegii în timp ce tu, clasă politică, le conservi pe ale tale? Din acest punct de vedere, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, depus de colegul meu Alfred Simonis este nu doar rezonabil din punct de vedere juridic și economic ci și just ca abordare politică și socială. Și dacă tot a apărut această presiune generată de finanțările prin PNRR, și dacă tot trebuie luat taurul de coarne pe tema pensiilor speciale, e foarte corect să începem chiar cu cele ale parlamentarilor, pentru ca această procedură generală finalmente să nu mai fie considerată una ipocrită ci una corectă, cum și e”.

Chiar dacă parlamentarii vor cădea de acord să renunțe la acest privilegiu, problema pensiilor speciale este departe de a fi rezolvată. Pe de o parte, este foarte probabil să existe contestații la Curtea Constituțională, așa cum s-a întâmplat în mod repetat când problema pensiilor speciale a fost pusă în discuție. De asemenea, proiectul de astăzi nu are în vedere decât pensiile speciale ale parlamentarilor, celelalte categorii de beneficiari nefiind cuprinse în textul proiectului.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...