Pacienții, motivați să se prezinte la control?

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adrian Pană, a precizat că a purtat mai multe discuții cu reprezentanții asociațiilor de pacienți, în privința motivării populației pentru prezentarea la consultația preventivă periodică.

„Va trebui să găsim o metodă prin care să-i convingem pe cetăţeni să fie responsabili faţă de starea lor de sănătate, în acest sens campaniile de informare a populaţiei privind beneficiile şi modalităţile de utilizare a serviciilor preventive vor avea un rol important”, a spus acesta.

O soluție în acest sens ar putea fi continuarea activității începute prin Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate, derulat în perioada 2007-2008, adică programarea fiecărui pacient pentru control în funcție de luna sa de naștere.

„Aceasta nu înseamnă că o persoană care din motive obiective nu se prezintă în luna naşterii nu se mai poate prezenta în anul respectiv. Vom evalua comparativ  practicile care există în teritoriu (şi experienţa acestora) şi în funcţie de cea mai bună practică vom sprijini implementarea prin norme de aplicare”, a mai spus Pană.

În aceste condiții, o primă evaluare va fi realizată în preajma zilei de naștere a fiecărui cetățean, iar evaluările ulterioare vor fi programate de fiecare medic de familie în parte, ținându-se cont și de riscul de afecțiune identificat în urma fiecărui control.

„Consultațiile care se fac acum, pe modelul PNESS încheiat în urmă cu 6 ani, se numesc examene de bilanț. Fiecare medic de familie are evidența strictă a pacienților care s-au prezentat la control. Până la urmă, totul ține de conștiinciozitatea fiecărui pacient în parte și de cât de preocupat este acesta de propria persoană”, spune dr. Mihaela Covrig, președinta Asociației Medicilor de Familie Neamț.

Consultaţia preventivă periodică se adresează populaţiei considerată sănătoasă şi presupune o evaluare sistematică a riscului de îmbolnăvire pentru afecţiunile cele mai frecvente, specifice fiecărei categorii de vârstă. Această evaluare se realizează prin aplicarea riscogramei –  întrebări specifice şi examinări ţintite la care, în funcţie de riscul specific vârstei, se pot adăuga unele analize. (A. SÎRBU)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...