Marius CraciunPietreanul Marius Crăciun, un personaj cu mare influență în Neamț într-o anumită perioadă, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani de închisoare, se află la un pas distanță de a-și recâștiga libertatea. La finalul săptămânii trecute, pe 11 aprilie, magistrații din cadrul Judecătoriei Vaslui au admis cererea de eliberare condiționată formulată de Crăciun.

Admite cererea petentului Crăciun Marius și propunerea de liberare condiționată. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Crăciun Marius (…) anterior executării integrale a pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 43/06.03.2023 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr. 71/04.05.2023. Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor privind revocarea liberării condiționate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în decizia instanței de fond din 11 aprilie.

Hotărârea a fost contestată de procurorul de caz pe 16 aprilie și urmează ca dosarul să ajungă pe rolul Tribunalului Vaslui unde se va decide, prin sentință definitivă, dacă Marius Crăciun pleacă din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei aplicată de judecători.

Reamintim că în ianuarie 2017, Crăciun a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală, după ce, în anul anterior, fusese condamnat la alte două pedepse, de 3 ani și jumătate, respectiv 5 ani de închisoare pentru trafic de influență.

M.N.

Articolul precedentANM avertizează: vremea se răcește semnificativ. Cod galben de instabilitate atmosferică în trei județe din regiunea Nord Est
Articolul următorVIDEO. Vasile Panaite, candidat PUSL la Primăria Piatra Neamț vine la Cafeaua de dimineață
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.