O nouă condamnare pentru Marius Crăciun: 5 ani, cu executare

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe 26 mai 2016 în dosarul 4415/1/2014, având ca obiect infracțiuni de corupție (trafic de influență și cumpărare de influență), iar ca subiecți avându-i pe inculpații Marius Crăciun, deputatul de Neamț Dorinel Ursărescu, Răzvan Andrei și Valentin Grosu.

Hotărârea instanței vizându-i pe cei patru este, după cum urmează:

  • marius-craciun”Condamnă inculpatul Crăciun Marius, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial (…) la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani închisoare (…) dispune ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie. (…) Condamnă inculpatul Crăciun Marius, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (…) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (…) dispune ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie. (…) Condamnă inculpatul Crăciun Marius, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (…) la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare. (…) Aplică inculpatului Crăciun Marius pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani + 2 ani), respectiv 1 (un) an şi 8 (opt) luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit a, b Cod penal. (…) dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin decizia penală nr. 612/ 31.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi executarea în întregime a aceste pedepse alături de pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii, inculpatul urmând a executa pedeapsa principală de 5 (cinci) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor (…) Constată că inculpatul se află în executarea unei alte pedepse”.
  • ursarescu 2”Condamnă inculpatul Ursărescu Dorinel, fost preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a Partidului Naţional Liberal, în prezent deputat în Parlamentul României – Camera Deputaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de baosu vani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial (…) la o pedeapsă principală de 1 (un) an închisoare (…) interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b şi c Cod penal ca pedeapsă accesorie (…) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani”.
  • ”Condamnă inculpatul Grosu Valentin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…), la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pe o durată de 6 (şase) ani (…) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă (…) impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei (…) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Primăria Municipiului Bacău sau DGASPC Bacău – Centrul de Servicii Sociale „Ghiocelul”, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.
  • ”Condamnă inculpatul Andrei Răzvan, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…) la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pe o durată de 6 (şase) ani (…) pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Administraţia Domeniului Public Sector 5 „SC. Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA” sau Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.

Înalta Curte a decis să mențină sechestrul pe 5.000 de euro aparținând-i lui Valentin Grosu, pe 4.500 lei aparținându-i lui Răzvan Andrei și, totodată, i-a obligat pe toți cei patru inculpați la plata a câte 2.000 de lei fiecare (cheltuieli de judecată).

Hotărârea este ”cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”.

(ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...