pietricica turism

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat astăzi, 15 august, avertizarea COD GALBEN emisă ieri, 14 august, pentru judeţele Regiunii Nord-Est. Aceasta este valabilă în intervalul 15 august, ora 10:00-16 august, ora 10:00.

“În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și, pe arii restrânse, 40-60 l/mp”, precizează ANM.

Pentru câteva judeţe din vestul ţării a fost emis COD PORTOCALIU. Este în vigoare până pe 16 august, la ora 23:00, şi o informare meteorologică. “Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi în jumătatea de vest. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și, pe suprafețe mici, 40-50 l/mp”, menţionează meteorologii. (M. CONSTANTINESCU; HĂRŢI: ANM)