O carte-document: „Scotea din convoi prizonierii nemţi mai frumoşi şi-i împuşca”

La Editura „Conta” din Piatra Neamţ a apărut recent o carte-document, semnată de unul din mulţii soldaţi români făcuţi prizonieri în lagărele din Siberia lui Stalin de după cel de-al doilea război mondial.

Se ştie că cei mai mulţi din aceşti prizonieri români au ajuns în lagărele de muncă din Siberia în împrejurări dintre cele mai bizare, fără nici un motiv întemeiat. Aşa au ştiut conducătorii de atunci au ruşilor să răsplătească gestul românilor de a întoarce armele împotriva nemţilor.

Unul din aceşti foşti prizonieri la ruşi este Toader C. Apostol din Târgu Neamţ (născut la 5 martie 1922 în Humuleştii lui Creangă) care a stat în prizonierat 450 de zile. Deşi doar absolvent a 7 clase primare, autorul acestui volum, „Prizonier în Siberia”, dovedeşte un real talent de povestitor, amintirile sale adunate într-un caiet de dictando despre evenimentele prin care a trecut devenind nu numai mărturii scrise a calvarului acestor zile ci şi pagini de literatură documentară de cea mai bună calitate.

Editorul, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, scrie în postafaţa lucrării: „Cînd am primit caietul cu textul scris de mînă de autor, prin intermediul familiei Cristina şi Gabriel Popescu din Tîrgu Neamţ, nu bănuiam ce ascunde şi am fost tentat să îl cataloghez rapid drept o încercare tîrzie de rememorare a unor răni cicatrizate deja, poate o romanţare a trecutului. Desluşind însă textul, filă cu filă, m-am convins că sub litere e durere umană nevindecată şi nevindecabilă, că autorul a ţinut să spună cu orice preţ măcar o fărîmă din ce a trăit. Oricum, orice fărîmă de mărturie e preţioasă pentru a reface atmosfera, pentru a înţelege care sînt meandrele războiului, cît de fragilă şi umilită e fiinţa umană în conflagraţiile care ating demenţa colectivă.

Adevărurile istoricilor nu coincid, de cele mai multe ori, cu adevărurile individuale, ale fiecăruia dintre cei care au trăit nemijlocit războiul şi urmările sale. Am mai tresărit şi la faptul că autorul începe abrupt rememorările sale chiar de la momentul 23 august 1944, unul dintre cele mai controversate şi încă nedesluşit suficient din istoria noastră”.

Vom ilustra finalul demersului nostru cu un scurt fragment de acest volum: „Aşa am mers pe drumuri şi pe cîmpii, uscaţi de sete şi flămînzi. Mă uitam cum cădeau de lîngă mine camarazii mei. Mă uitam cu jale la ei. Cădeau sfîrşiţi de sete şi de oboseală şi rămîneau în urma noastră. Nu mai ştiu ce s-a întîmplat cu dînşii. Doborîţi de oboseală şi de sete, tot mergînd pe cîmpuri, într-un tîrziu am ajuns într-un sat. Acolo, la o margine de drum, am primit ordin  de popas. Ne-au lăsat să ne aşezăm. La un moment dat a venit un soldat rus care avea cu el o puşcă şi s-a uitat la prizonierii nemţi. Peste drum era o biserică. Soldatul rus a început să scoată din convoi, unul cîte unul, prizonieri nemţi pe care îi vedea mai frumoşi şi-i alinia lîngă zidul bisericii şi apoi i-a împuşcat. Acolo, în faţa noastră a împuşcat mai mulţi oameni. Pe jos se făcuse un lac de sînge. Nici nu mai ştiu numărul celor pe care i-a împuşcat. Nu s-a oprit aici. A mai scos un neamţ din convoi, pe care l-a pus cu spatele la zid. Cum stătea prizonierul cu o mînă la piept şi cu capul în jos, rusul a tras în mînă, apoi în cealaltă mînă, strigîndu-i că numai ei, nenorociţii de nemţi, sunt de vină. Noi, românii din convoi, de frică ne băgam unul într-altul, aşa pe jos, cum eram aşezaţi. Ne temeam să nu ne scoată şi pe noi. În scurt timp s-a dat ordin de plecare. Iar am mers, zile întregi, înconjuraţi de călăreţi.”  

O carte zguduitoare care, alături de altele scrise despre lagărele siberiene, publicate până acum, întregeşte o bibliotecă documentară ce va completa adevărul (întotdeauna subiectiv) al manualelor de istorie.