0:00

Acum 60 de ani, în şuierat de sirene şi clopote: L-am jelit, obligatoriu, pe Stalin, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cei care suntem trecuţi de 60 de ani ne mai amintim încă de ziua aceea de 6 martie (1953) când am fost scoşi în stradă de profesori ca să jelim moartea lui Stalin. Acum, când ne aducem aminte de acest spectacol grotesc facem imediat legătura cu scene asemănătoare care se mai întâmplă şi azi pe glob, însă doar în Coreea de Nord.

Născut în 1879, pe pământ caucazian, Stalin a sfidat dorinţa mamei sale de a se face preot şi, părăsind seminarul, a devenit agitator comunist, fapt pentru care a fost deportat patru ani în Siberia. După acest episod, l-a cunoscut pe Lenin şi a primit misiunea de a-i asigura protecţia. În acelaşi timp s-a ocupat de organizarea partidului, prilej cu care şi-a dovedit atât calităţile, cât şi defectele.

Suferea de megalomanie, încercând să acrediteze ideea că este un supraom. Era mic de statură (avea 1,65 m), faţa ciupită de vărsat şi acoperită de pete roşii (peste ani, i s-au construit statui gigantice, atât în Uniunea Sovietică, cât şi în ţările ocupate). Era supraponderal, hipertensiv şi fuma continuu pipă. Părea total lipsit de sentimente omeneşti, fiind autorul moral, pentru executarea din ordinul său, a milioane (după unii zeci de milioane) de cetăţeni condamnaţi pentru crime împotriva securităţii statului, pentru impotrivire la colectivizarea agriculturii sau pentru că erau de alte etnii şi religii (de ex. ofiţeri polonezi). Cifrele nu includ milioanele de persoane care au murit în lagărele de muncă şi în închisori. Manifestările sale paranoice nu ar fi fost posibile, dacă nu ar fi reuşit să atragă în preajma sa o serie de indivizi cu structuri psihice asemănătoare. Tiranul suferea de fobia oamenilor, nesuportând prezenţa altora. Dormea îmbrăcat, pe un pat strâmt, iar în camera sa nu pătrundea nimeni. Muncea mult, perturbând ritmul biologic, inversând ziua cu noaptea. Ignora medicaţia prescrisă de medici şi se autotrata zilnic cu câteva picături de tinctură de iod într-un pahar cu apă. În 1945, în răstimp de cinci luni, a suferit trei infarcte de miocard, cărora le-a supravieţuit cu dificultate. În acelaşi timp, din cauza arterosclerozei, suferea şi de spasme intermitente ale arterelor cerebrale, însoţite uneori de microhemoragii (boala Alvarez). A avut halucinaţii, iar vorbirea i-a devenit dificilă, astfel că la Congresul al XIX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice luarea sa de cuvânt a durat mai puţin de zece minute.  Alături de căderea fizică, Stalin suferea şi de un delir de persecuţie, fapt care l-a determinat să intenteze proces medicilor care îl îngrijeau, sub pretext că ar fi vrut să-l suprime. Din fericire, medicii presupuşi vinovaţi nu au mai ajuns să fie executaţi, deoarece, în noaptea zilei de 2 martie 1953, în timp ce se afla încuiat în apartamentul său din Moscova, a suferit o hemoragie cerebrală (care i-a afectat regiuni vitale ale creierului), însoţită de al patrulea infarct miocardic. După trei zile de comă, pe 6 martie 1953, radio Moscova a anunţat decesul. Cei care în acea zi eram elevi, militari, chiar muncitori, am fost scoşi în stradă, în ziua înmormântării sale, pentru a-l jeli, în timp ce şuierau sirenele, iar clopotele bisericilor au bătut minute în şir. Acest ceremonial funebru şi grotesc s-a desfăşurat concomitent în Uniunea Sovietică şi în toate celelalte ţări din lagărul comunist.

Stalin este considerat, alături de Hitler, printre cei mai mari dictatori din istoria omenirii.

Articolul precedentCimitirul Sihăstriei, un capitol din patericul românesc
Articolul următor”Sîntem produşii contextelor şi ai propriei memorii”