ambulanta 04Un sugar, în vârstă de două luni a fost luat cu ambulanța de acasă, în după-amiaza de 13 noiembrie, după ce cadrele medicale au reușit să-l resusciteze. Apelul la 112 a fost făcut în aceeaşi zi, la ora 14:00, iar un echipaj al salvării s-a deplasat la locuința din satul Nemțișor (Vânători-Neamț), unde au găsit fetița în stop cardio-respirator și i-au făcut manevrele de resuscitare, potrivit dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanță Neamț. Copila a fost preluată și predată apoi echipajului de ambulanță cu asistent medical ce venea de la substația din Târgu Neamț, care a adus-o la Centrul de Primire a Urgențelor a Spitalului Orășenesc Târgu Neamț și de aici a fost preluată în secția pediatrie. Din păcate, nou-născutul a decedat și s-a dispus efectuarea necropsiei la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru a se stabili cauza decesului. Poliția face cercetări pentru ucidere din culpă și așteaptă raportul medico-legal. Mama micuței ar fi spus că aceasta a plâns toată ziua. Rămâne ca în funcție de verdictul medicilor legiști să se ajungă la o concluzie în acest caz. (C.I.)

Articolul precedentAccident de muncă grav pe platforma Săvinești
Articolul următorREWE, Penny Market şi Habitat for Humanity – 80.000 € pentru Dispensarul din Nicolae Bălcescu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.