Ieri s-a împlinit un sfert de secol de la trecerea în eternitate a unui critic literar important pe care l-a dat judeţul Neamţ literaturii române, Nicolae Ciobanu. S-a născut la 4 august 1931, în satul Băluşeşti, comuna Girov (astăzi, comuna Dochia). A fost critic, istoric literar şi editor. Părinţii, Ana (născută Sava) şi Constantin Ciobanu, ţărani, îl îndrumă spre o activitate practică. Drept urmare, fiul lor va urma Şcoala Medie Silvică din Pucioasa, devenind tehnician silvic. Totuşi, în 1952 intră la Facultatea de Filologie din Bucureşti. După absolvire, în 1957, lucrează în redacţia revistei „Scrisul bănăţean” din Timişoara. Peste 2 ani părăseşte Timişoara, dezamăgit că nu putuse ocupa un post în învăţământul superior pe motive de „dosar”: în ultimul an de facultate, fusese exclus din UTM pentru atitudinea sa din timpul mişcărilor studenţeşti legate de evenimentele din Ungaria în 1956. Între 1960 şi 1962 este profesor într-un sat din judeţul Dâmboviţa, iar la începutul lui 1963 se reîntoarce la Timişoara ca redactor la „Scrisul bănăţean” („Orizont”) şi asistent (apoi lector) la Universitate. La sfârşitul anului 1968 este nevoit să plece definitiv din oraş şi se stabileşte în Bucureşti, angajându-se mai întâi la Televiziunea Română, apoi, din 1971, ca redactor (mai târziu şef al secţiei de critică literară) la revista „Luceafărul”. Din 1985 este director al Muzeului Literaturii Române. În 1971 obţinuse titlul de doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti.

Criticul Ciobanu este dublat, mai ales în prima parte a activităţii sale, de istoricul literar. Volumul de debut  este un studiu siste­matic despre Nuvela şi povestirea contemporană (1967), urmat, peste ani, de o antologie, intitulată “De la Constantin Negruzzi la Pavel Dan” (1979). În 1970 îi va apărea monografia “Ionel Teodoreanu. Viaţa şi opera”. Va tipări, cu acribie documentară, o ediţie a scrierilor lui Ionel Teodoreanu în şapte volume (Opere alese, 1968-1981). În următoarele sale contribuţii de cronicar literar (“Panoramic”, 1972, “Critica în prima instanţă, 1974), abordează cu preponderenţă domeniul prozei literare. Chiar şi volumul “Eminescu” (1984) este dedicat prozei poetului, investigând „structurile fantasticului narativ”. S-ar putea afirma că Nicolae Ciobanu s-a specializat pe problemele prozei scurte româneşti. Volumul postum, “Între imaginar şi fantastic în proza românească(1987), vine să întărească această afirmaţie. E de apreciat efortul de a-şi moderniza mijloacele de abordare a fenomenului literar în alte câteva apariţii: “Însemne ale modernităţii” (I-II, 1977-1979) şi “Întâlnire cu opera” (1982). “Istoria literară” – cu referinţă specială la Ionel Teodoreanu – Ciobanu o concepe mai mult ca un demers de „demistificare şi demitizare”. Totuşi, monografia despre autorul “Uliţei copilăriei” şi “La Medeleni” este de factură clasică, investigând metodic viaţa şi opera prozatorului, încercând să explice unicitatea stilului lui Ionel Teodoreanu, de factură lirică, încărcat de metafore preţioase, cu un imens succes de public încă de la debut. Polemic şi obstinat disociativ, îndeosebi în “Incursiuni critice” (1975), cronicarul literar încearcă, într-o suită de articole, o definire a condiţiei debutului. Moartea prematură, intervenită la doar 56 de ani (27 noiembrie 1987, la Bucureşti), când autorul se afla încă în plină forţă creatoare, l-a împiedicat să sistematizeze într-o sinteză integratoare punctele de vedere risipite în cronicile ce ambiţionează să consemneze la zi performanţele literaturii contemporane.

Nicolae Ciobanu rămâne unul din oamenii de seamă ai Neamţului, cu importante contribuţii în critica literară românească.