Video. Bacău. Arestat după ce și-a agresat consoarta și-a amenințat-o cu moartea!

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Mărgineni, județul Bacău se află în arest preventiv pentru 30 de zile, după mai multe runde de agresiuni și amenințări repetate asupra soției sale.

„Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mărgineni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat de 34 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

La data de 20 aprilie a.c., în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția sa, în vârstă de 29 de ani, acesta ar fi agresat-o și ar fi amenințat-o.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, precizează Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Bărbatul riscă minim 2 ani de închisoare

Cercetările continuă, urmând ca soțul să fie judecat pentru faptele sale, iar instanța de judecată să stabilească ce pedeapsă îi va fi aplicată, în contextul dovezilor ce vor fi coroborate în dosarul penal al cauzei.

Prin modificările aduse de Legea 53/2026 (cunoscută drept „Legea femicidului”), în cazurile de violență în familie și amenințările cu moartea în același context familial, bărbatul riscă o pedeapsă privativă de libertate mai aspră. Astfel, pentru lovire, pedeapsa este de 3 luni până la 2 ani sau amendă, dar atunci când este comisă asupra unui membru al familiei, aceasta se majorează, iar pentru amenințare (de la 3 luni la un an sau cu amendă) se aplică același principiu. În cazul cumulului de sancțiuni privative de libertate, regula este că se efectuează pedeapsa cea mai mare dintre cele două. Așadar, soțul agresor riscă, în acest caz să rămână minim 2 ani în închisoare, la latitudinea completului de judecată.

Trebuie menționat și faptul că, în cazurile de violență în familie, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar împăcarea părților nu mai înlătură răspunderea penală (nu se mai poate șterge fapta prin împăcare).

Angela Croitoru

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Acțiune a poliției pe DN2. Controale pentru reducerea accidentelor

Polițiștii rutieri au început astăzi, 24 aprilie, între orele...

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Acțiune a poliției pe DN2. Controale pentru reducerea accidentelor

Polițiștii rutieri au început astăzi, 24 aprilie, între orele...

Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Actualizare: După finalizarea intervenției de descarcerare, reprezentanții ISU Iași...

Reorganizarea ANAF. Parte din unitățile din țară ar putea fi desființate

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează și aproximativ...

Botoșani. Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un bărbat de 35 de ani, a fost reținut...