Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul Suceava, afectând două gospodării și punând în pericol mai multe locuințe din apropiere.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor Suceava, Fălticeni și Rădăuți, alături de echipajele Stației Gura Humorului și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci. Pentru stingerea flăcărilor au fost mobilizate șapte autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD de tip B2.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent, cuprinzând în totalitate o casă de locuit și mai multe anexe gospodărești. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins rapid și la o a doua gospodărie, existând riscul ca focul să se propage și la alte construcții din zonă.
În timpul misiunii, salvatorii au evacuat dintr-o locuință afectată o femeie în vârstă de 75 de ani, dependentă de oxigen, care a suferit un atac de panică. După ce a fost stabilizată de echipajul SMURD, la fața locului a fost solicitată o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, care a preluat pacienta pentru a o transporta la spital.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.
Foto-video: ISU Suceava



