Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Actualizare: După finalizarea intervenției de descarcerare, reprezentanții ISU Iași au transmis că a fost declarat decesul conducătorului auto.

Un grav accident s-a produs în municipiul Iași, în zona Pasarelei Bucium, unde un autoturism a fost aruncat de pe pasarelă în urma unei coliziuni cu un autocamion. La scurt timp după apelul la 112, mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență la locul accidentului.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Iași, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor calificat. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În acest moment, autoritățile nu au anunțat câte persoane au fost rănite și nici starea în care se află acestea.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

 

Foto: ISU Iași

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.