Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită vineri, 20 martie, ora 12:30, în Sala „Cupola”, la o întâlnire cu poezia. Aşadar, pentru a marca 21 Martie – Ziua Mondială a Poeziei, organizatorii propun o pledoarie pentru poezie susţinută de cei care o slujesc la Piatra-Neamţ – Vasile Baghiu, Nicolae Boghian, Radu Florescu, Mihai Merticaru, Emil Nicolae, Dorin Ploscaru, Nicolae Sava şi Cezar Ţucu, moderator al întâlnirii fiind poetul Adrian Alui Gheorghe – director al Bibliotecii Judeţene.
De asemenea, prezenţi la eveniment vor fi şi mai tinerii poeţi Iris Nuţu, Delia Tărcăoanu şi Ştefan Lujinski, care-şi meşteşugesc condeiul în cadrul Cenaclului de Joi, sub coordonarea scriitorului Adrian G. Romila.
Poezia va fi omagiată şi prin lansarea colecţiei “Buzunarul cu poezii” (Editura “Conta”: “Malec” de Aurel Dumitraşcu, “Pasărea instantaneu” de Dimitrie Grama şi “Ispita” de Adrian Alui Gheorghe), iar scriitorii Adrian G. Romila, Nicolae Sava şi Emil Nicolae vor „zugrăvi” portrete şi autoportrete critice.
Atmosfera artistică a momentului va fi întregită de acoladele muzicale susţinute de grupul de jazz-blues Wanderlust din cadrul Liceului de Arte „Victor Brauner”.
Adrian Alui Gheorghe: „Consider extrem de inspirată iniţiativa forurilor UNESCO de a dedica o zi din an Poeziei. Poezia se confundă, în istoria şi evoluţia omului, cu iubirea, cu aspiraţia, cu descoperirea sinelui. Toate artele au, în ultimă instanţă, în miezul lor poezie, poezia este cea care înnobilează viaţa individului dar şi a unei naţii. De Ziua Mondială a Poeziei cred că fiecare om poate să redescopere ceea ce are mai bun în sine: sentimentul. Căci poezia este expresia decantată a sufletului, a sentimentului”. (ZCH NEWS)