Sărbătoarea Revistei Apostolul, la Biblioteca Neamț

Sărbătoarea Revistei Apostolul, la Biblioteca NeamțSindicatul Învățământ Neamț, Asociația Învățătorilor Neamț, împreună cu Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ și Inspectoratul Școlar Județean Neamț, organizează Sărbătoarea Revistei Apostolul. Manifestarea are loc pe 27 martie, cu începere de la ora 11:00 în Sala Cupola a Bibliotecii.

„Cu această ocazie, va fi omagiată aniversarea a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), a 90 de ani de la apariția primului număr al seriei vechi a revistei (noiembrie 1934) și a 25 de ani de la reeditare (martie 1999). Vor fi prezenți membri ai Consiliului de Administrație și de Redacție ai publicației, personalități ale școlii nemțene, scriitori și gazetari, colaboratori care de-a lungul timpului au asigurat apariția și prestigiul revistei”, anunță Biblioteca Neamț.

Lansarea numărului aniversar se va bucura și de prezența unei delegații a Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova, co-editoare a gazetei, din 1 aprilie 2019, când a luat ființă și o subredacție a acesteia pe celălalt mal al Prutului.

Vor fi și momente muzicale susținute de Inge Olaru, clasa a XII-a, vioară, profesor Călin Corai, precum și George Țăranu, clasa a X-a, pian, profesor Mariana Anghel, ambii elevi la Liceul de Arte „Victor Brauner“ din Piatra Neamț. Moderatorii acțiunii sunt  Mihaela Mereuță, managerul bibliotecii, și Gabriel Ploscă, președinte de onoare al Sindicatului Învățământ Neamț. (G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...