HCM Baia Mare a câştigat cu 24-19 în faţa echipei HCM Roman, într-un meci susţinut în deplasare, în cadrul etapei a 20-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, informează Pro Sport. În urma acestui rezultat, campioana României s-a desprins la 7 puncte în faţa echipei CSM Bucureşti, având însă şi o partidă în plus de disputat. Angrenată în lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, HCM Baia Mare a fost ţinută în şah, timp de 30 de minute, la Roman. Echipa lui Florentin Pera a jucat de la egal la egal cu multinaţionala din Baia Mare, iar la pauză a intrat în avantaj, cu 11-9. La reluare, Roman a avut şi trei goluri avans (12-9), dar campioana României a restabilit rapid egalitatea (12-12, min. 35), apoi a preluat conducerea, pe care nu a mai cedat-o până la final. Baia Mare a obţinut trei puncte importante în Liga Naţională şi practic mai are un singur meci dificil în retur, cu CSM Bucureşti, partidă programată în 5 martie. Cu şapte puncte avans în acest moment, HCM este tot mai aproape de câştigarea sezonului regulat.
1. | HCM Baia Mare | 20 | 19 | 0 | 1 | 616-432 | 57 |
2. | CSM Bucureşti | 19 | 17 | 0 | 2 | 556-401 | 50 |
3. | Corona Braşov | 20 | 15 | 3 | 2 | 571-419 | 48 |
4. | SCM Craiova | 20 | 13 | 0 | 7 | 448-434 | 39 |
5. | HCM Roman | 20 | 11 | 2 | 7 | 463-460 | 35 |
6. | Dunărea Brăila | 20 | 11 | 0 | 9 | 560-538 | 33 |
7. | HC Zalău | 19 | 9 | 1 | 9 | 477-486 | 28 |
8. | CSM Ploieşti | 19 | 8 | 0 | 11 | 443-484 | 24 |
9. | HCM Rm. Vâlcea | 20 | 7 | 2 | 11 | 501-535 | 23 |
10. | Cetate Deva | 20 | 5 | 3 | 12 | 512-577 | 18 |
11. | CSM Unirea Slobozia | 20 | 6 | 0 | 14 | 493-559 | 18 |
12 | “U” Cluj | 20 | 6 | 1 | 13 | 553-618 | 17 |
13 | CSU Neptun | 19 | 5 | 1 | 13 | 455-513 | 16 |
14. | Mureşul Tg. Mureş | 20 | 0 | 0 | 20 | 450-621 | 0 |