La Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț, în apropierea Crăciunului, pe 23 decembrie, în prezența președintelui Consiliului Județean, Ionel Arsene, și a reprezentanților unității medicale au fost redate circuitului medical două saloane complet renovate de la secția Neurologie. Cele două saloane au fost refăcute cu sprijinul Cabinetului de avocatură ”Negelschi și Asociații”, deținut de managerul Spitalului Județean, Liviu Negelschi, aflat de date aceasta într-un fericit conflict de interese pentru spital. Parcă în replica, președintele Consiliului Județean și-a luat angajamentul de a renova alte trei saloane de la secția Neurologie prin contribuție personală. Acesta s-a declarat mulțumit de lucrările finalizate la secția pomenită, dând asigurări că domeniul sănătății, pe lângă infrastructură și economie, rămâne o prioritate în preocupările CJ. Totodată, Ionel Arsene a amintit și despre banii pe care Guvernul i-a alocat, de curând, județului Neamț, pentru renovările unor unități medicale.

Felicit pe cei care au pus umărul la renovarea acestor saloane. Îl felicit și pe managerul acestei unități pentru implicarea și viziunea sa. Sperăm că, ușor, ușor, Spitalul Județean va deveni un etalon în ceea ce privește sănătatea din județul Neamț. Așa cum știți, în ședința de miercuri, Guvernul României a alocat 22 de milioane pentru a reconstrui centrul nostru de la Roman și un corp de clădire de la centrul de la Războieni. O să facem o deplasare în teren, să vedeți cum arată acum, să vedeți ce avem de demolat și ce avem de construit acolo. Eu cred că preocuparea pe care Consiliul Județean Neamț o are în ceea ce privește sănătatea, sprijinirea spitalelor din județ, se va concretiza. De asemenea, vom sprijini și ne vom apleca foarte mult și spre ceea ce înseamnă grija față de persoanele cu nevoi speciale. Astăzi, trebuie să recunosc că nu îmi place cum arată multe dintre condițiile pe care le au aceste persoane cu nevoi speciale. Așa cum am mai spus, spitalele din Neamț, cât și centrele pentru persoane cu nevoi speciale, vor fi o prioritate pentru mine, pe lângă infrastructura și economia județului”, a declarat Arsene. În același context, președintele CJ a spus că, în cel mai scurt timp, va purta discuții cu primarii din Piatra-Neamț și Roman pentru a găsi spațiile potrivite, în vederea construirii de heliporturi pentru elicopterele care transportă pacienți. La aceeași întâlnire, președintele CJ și echipa managerială a unității medicale au mai vizitat secția Medicină Internă, acolo unde alte saloane sunt în renovare; au mers în Policlinica spitalului pentru a prezenta aparatul de radiologie necesar bolnavilor de TBC, ce urmează a fi pus în funcțiune și, nu în ultimul rând, au intrat și în clădirile secției Pediatrie, acolo unde sunt în curs de finalizare alte lucrări de reabilitare. Managerul Negelschi, la rândul său, i-a mulțumit președintelui CJ apreciind faptul că mai înainte de omul politic, Arsene este omul căruia îi pasă de sănătatea nemțenilor. (M.T.)

 

Articolul precedentGALERIE FOTO Colindători la Jandarmeria Neamţ
Articolul următorCampania ”Zâmbetul de sărbători”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.