vaccinare spitalPrefectura Neamț a anunțat în această seară, 8 ianuarie, că în prima săptămână s-au vaccinat împotriva coronavirusului 1.068 de cadre medicale și personal din centrele rezidențiale din județ.

La cele 975 doze de vaccin primite la debutul campaniei, Direcția de Sănătate Publică Neamț a solicitat și primit astăzi încă 400 de doze. Sunt suficiente pentru administrarea vaccinului și persoanelor programate pentru mâine, sâmbătă, la centrul de vaccinare de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

În țară, până astăzi s-au vaccinat 92.706 persoane, începând din 27 decembrie. S-au raportat 314 reacții adverse, în total. Dintre acestea, au fost 311 reacții comune și minore, dintre care 129 reacții locale cu durere la locul injectării și 182 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), potrivit comunicatului publicat de Guvern  .

C.I.

Articolul precedentA plecat de la spital și nu a mai ajuns acasă, găsit a doua zi de la dispariție
Articolul următorLocuri de muncă în instituţii bugetare din Regiunea Nord-Est