Ministerul Sănătății, dr. Alexandru Rafila: „Deja ne găsim în valul cinci” al pandemiei

Ministerul Sănătății, dr. Alexandru Rafila: „Deja ne găsim în valul cinci” al pandemieiNumărul cazurilor COVID-19 a început să crească simțitor de la începutul acestei săptămâni. Astăzi, 7 ianuarie, la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că au fost confirmate 5.922 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Într-o conferință de presă susținută la Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, Ministerul Sănătății, dr. Alexandru Rafila a tras un semnal de alarmă: „Deja ne găsim practic în valul cinci. Deja în 5 ianuarie aveam în jur de trei mii de cazuri. Rata de pozitivitate a testelor a evoluat de la sub 2% până la peste 6% în acest interval. (…) Începe să fie o transmitere comunitară în țară, deocamdată sporadică. E foarte posibil ca în zilele – săptămânile următoare să asistăm la o transmitere comunitară susținută”.

De asemenea, ministrul punctează că, cel puțin deocamdată, situația în secțiile ATI este sub control: „Cu o anumită întârziere vom vedea cazurile la Terapie Intensivă, acum avem o creştere de câteva cazuri, cinci-zece cazuri la ATI care se înregistrează zilnic, dar care nu pun încă probleme. Nu ştiu să vă spun care va fi trendul în ATI, sperăm să avem mai puţine cazuri spitalizate”, a declarat dr. Alexandru Rafila, citat de biziday.

De asemenea, ministrul a explicat și care va fi situația școlilor în valul 5 al pandemiei: „Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat. (…) Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil” (sursă news.ro).

ZCH

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...