Sute de joburi la început de an la firmele din Neamț

La început de 2022 este o ofertă generoasă de locuri de muncă la firmele din domeniul privat din județul Neamț. Mare parte rămase de la finele anului trecut, cele 426 de joburi se împart între zona Piatra-Neamț – 217, Roman – 129, Târgu Neamț – 80.

Firmele care angajează în zona Piatra-Neamț au activitate în construcții, mecanică, producerea mobilei, comerț, alimentație publică. Dar și Poșta Română caută, printre șomeri sau printre cei care vor un alt loc de muncă, să angajeze un diriginte de poștă și un factor poștal.

Cam aceeași structură a ofertelor și în zona Roman, cu mențiunea că în domeniul confecții textile sunt cele mai multe locuri de muncă (37).

Mai diversificate decât de obicei, joburile din zona Târgu Neamț se adresează celor calificați pentru confecții textile, silvicultură, mecanică, industrializarea lemnului. Cele 4 posturi de ingineri de diferite specializări n-au fost ocupate, semn că nici cei cu studii superioare nu sunt mulțumiți de salariile oferite.

Informații complete despre locurile de muncă vacante pot fi obținute la telefonul 0233.237780 al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Neamț.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.