Biserica satului Conţeşti, cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae”, face parte din monumentele istorice ale Patrimoniului Cultural Naţional, neştiindu-se cu exactitate data ridicării ei. Satul este atestat documentar din 1553, când, în timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, este închinat Mănăstirii Tazlău. Un hrisov domnesc alcătuit de Radu-Mihnea la 1618 aminteşte din nou existenţa satului şi implicit a bisericii din Conţeşti. Mai târziu, satul Nicoreşti a fost închinat Mănăstirii Aroneanu din Iaşi. După venirea boierilor Cantacuzino, satul se extinde căpătând numele Conţeşti, fiind închinat după 1743 Mănăstirii Zografu şi Patriarhiei din Ţarigrad. În anul 1784 se stabilesc aici refugiaţi transilvăneni, prigoniţi după Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan din locurile de origine, găsind ocrotire pe moşia “conţilor” Cantacuzino. Bătrânii satului invocă şi o altă explicaţie: cei care veniseră din Ardeal, printre care vechile familii Cosma şi Manole (din părţile Feleacului şi ale Năsăudului), se stabilesc pe aceste meleaguri cumpărând importante proprietăţi funciare de la localnici şi primindu-şi astfel denumirea de “conţi”, nume dat boierilor ardeleni. Biserica a fost acoperită cu stuf şi paie, iar prin 1884 se ştie că era acoperită cu şindrilă ca şi astăzi. Nu avea pridvorul şi tinda actuale, făcute ulterior în 1895 sub conducerea preotului Darie şi tot atunci a fost înălţată duşumeaua din biserică cu 30-40 cm, ştiut fiind faptul că se coborau 2-3 trepte spre intrarea în pronaos. Biserica este împrejmuită cu un gard din piatră (refăcut în 1838), deasupra lui, găsindu-se o cruce cu semilună, amintind de asupririle turceşti. Portalul cu cruce a fost refăcut în urma avarierii lui în ultimii ani. De remarcat sunt şi pietrele funerare, de la intrarea în curtea bisericii, având inscripţionaţi anii 1852, 1856 şi 1862. Nu există o pisanie, ci doar două pomelnice al ctitorilor, în Sfântul Altar. Icoanele cele mai cunoscute din biserica parohiei Conţeşti sunt: Sfânta Ana cu Maica Domnului în braţe şi Sfinţii Apostoli. Cea dintâi este cunoscută ca aducătoare de ploaie dar şi ca izbăvitoare de furtuni iar cea de-a doua a fost ascunsă în trecut (nu se cunosc motivele) în albia Cracăului, timp de peste 100 de ani; apa nu a deteriorat nici lemnul şi nici pictura ce-i întruchipează pe Sfinţii Apostoli.
Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU
