Înscris în lista monumentelor istorice din Neamţ, încă din 1948, Biserica din Galu rămâne expresia celui mai înalt rafinament întâlnit în arhitectura construcţiilor de lemn de pe Valea Bistriţei. Căci, niciunde ca aici măiestria construirii unei biserici de lemn n-a cunoscut o asemenea eleganţă, o atât de delicată aşezare a detaliilor, un atât de armonios echilibru al ansamblului. Prin urmare, pe bună dreptate, arhitecţii şi specialiştii în monumente istorice au încadrat bisericuţa de aici, o sinteză între stilurile ardelenesc şi moldovenesc de secol XVIII, în rândul celor mai valoroase lăcaşuri de lemn din ţară. În 1812, un grozav pârjol s-a abătut, taman în noaptea Învierii, peste biserica de la Galu. Până dimineaţa lăcaşul a fost mistuit cu totul. Şase ani s-au zbătut sătenii să ridice o altă bisericuţă. N-au mai făcut-o pe dâmb, ci pe loc mai aşezat, aproape de malul Bistriţei, să aibă la îndemână apă, dacă s-ar mai întâmpla să se aprindă vreun foc. În 1818, după toţi acei ani de strădanie, bisericuţa, o frumuseţe pentru care meşterii se întrecuseră pe sine, era ridicată şi sfinţită. Durată gospodăreşte, din lemn de molid, „de pe loc“, ales după cum se ştia rânduiala din bătrâni, noua bisericuţă a rezistat până în zilele noastre. În 1964, Elisabeta Bostan, cea care a regizat filmul „Amintiri din copilărie“, a ales bisericuţa de lemn din Galu pentru a turna câteva dintre scene. Biserica, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“, este construită din bârne de molid, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul este din şindrilă. De altfel, întreg edificiul se bazează exclusiv pe lemn, atât ca element de construcţie, cât şi ca element decorativ. La exterior, se remarcă pridvorul deschis, cu cele patru colonete de lemn, decorat cu o deosebită graţie de meşterii lemnari ai locului, precum şi încăperea pătrată a clopotelor, situată deasupra pridvorului, de certă influenţă ardelenească. De asemenea, la fel de frumos este şi decorul ancadramentului uşii de intrare, reprezentat de un brâu încrustat. Stilul arhitectural este cel moldovenesc, puternic influenţat însă de stilul ardelenesc al bisericilor de lemn, explicaţie plauzibilă dacă ne gândim la valul de populaţie ardelenească ce a trecut munţii spre Moldova, în secolul XVIII. Şi la interior edificiul prezintă o notă distinctă. Se remarcă aici peretele despărţitor, precum şi sistemul de boltire, cu planşeu drept în pronaos şi cu fâşii curbe în plan octogonal în naos şi altar. Biserica de la Galu păstrează patrimoniul iconografic original. Astfel, catapeteasma datează de la 1818, iar o serie de icoane provin chiar de la bisericuţa arsă, cea care data încă de dinainte de 1800. Catapeteasma, deşi foarte veche, nu a fost niciodată restaurată. O parte dintre icoanele de pe catapeteasmă se crede că ar proveni de la vechea biserică de lemn, cea care a ars. Pictorul catapetesmei este Ioan Zugravul, instruit la Şcoala de pictură de la Răpciune (Ceahlău), cel care a pictat în mai multe biserici vechi de pe Valea Bistriţei. Potrivit înscrisurilor din registrele parohiei, din patrimoniul acestei biserici au făcut parte numeroase cărţi de cult valoroase, datate în secolele XVIII-XIX. Unele dintre acestea au fost rechiziţionate şi au intrat în patrimoniul unor muzee mănăstireşti din Neamţ. Câteva, însă, au rămas în inventarul acestui lăcaş, cea mai însemnată fiind o Evanghelie datată la 1888. Printre obiectele de patrimoniu de mare valoare se numără şi chivotul din lemn de tei, păstrat în altar, precum şi cununiile din lână cu fir de aur.
Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU
