Ziua de 13 iulie a fost cu ghinion pentru un cal, care a căzut într-un puț adânc de un metru și jumătate, în curtea casei proprietarului din satul Vădurele, comuna Alexandru cel Bun. Deși gospodarul a acoperit puțul cu o bucată de plasă și a pus niște lemne pe margine ca s-o fixeze, animalul a călcat exact unde nu trebuia și s-a prăbuşit în groapă, cu plasă și cu lemne cu tot.
”La locul indicat s-au deplasat doi subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ şi studentul aflat în stagiul de practică la subunitate, cu o autospecială FRAP”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
”Militarii au constatat că animalul se afla într-un puţ cu diametrul de un metru şi jumătate şi aceeaşi adâncime, fiind prins în plasa care era pusă deasupra puţului. Militarii au folosit două furtunuri şi un ham special şi, cu ajutorul unui utilaj adus de SVSU, au scos calul din puţ”.
La intervenţie n-a fost prezent doar studentul care are de acumulat experiență în timpul vacanței de vară, ci și trei localnici şi un membru al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Alexandru cel Bun. (C.M.)