Valul de scumpiri care a afectat România în ultimele luni nu pare că se oprește. Efectul de domino pornit de la prețul la gaze, energie și combustibil își va face simțite efectele în continuare, cel puțin așa sugerează ministrul Agriculturii, Petre Daea. Într-o conferință de presă susținută în județul Bistrița Năsăud, el a precizat că se așteaptă la creșterea prețului pâinii în acest an.

petre daea agric 3Grâul este mai scump acum pentru că s-a produs mai scump. Eu nu sunt adeptul celor care spun că piaţa face preţul. Nu, piaţa stabilizează preţul, dar preţul este făcut din elementele de cost, iar fermierii lucrează cu o motorină mai scumpă, cu îngrăşăminte mai scumpe, cu insectofungicide mai scumpe, cu forţă de muncă mai scumpă. (…) Fermierii sunt extrem de ponderaţi în a solicita preţuri mari. Ei nu solicită preţuri mari că doresc, ei solicită doar preţul prin care să poată să îşi recupereze cheltuielile pe care le-au făcut, în aşa fel încât să poată lucra în continuare terenul respectiv. Pentru că, dacă se opreşte producătorul, sigur că nu avem pâine în România. Şi să nu oprim producătorul, să avem pâine în România – e adevărat, mai scumpă, datorită procesului tehnologic şi elementelor de cheltuieli respective, care se înmănunchează în costul de producţie la sfârşitul realizării produsului ca atare„, a declarat ministrul citat de știripesurse.ro.

O nouă scumpire a prețurilor la pâine în condițiile nivelului ridicat al inflației nu ar fi o surpriză dar în același timp ar putea anunța scumpiri și la alte alimente și produse.

Z.C.

Articolul precedentAvertizări meteo de vreme extremă în regiunea Nord Est
Articolul următorUn bărbat și-a ucis soția și fiica, după care s-a sinucis!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.