”Medicul chirurg belgian care l-a operat pe Alexandru ne-a spus că operația de la Iași pare a fi făcută de niște amatori. Vă spun eu de ce: pentru că doctorii aceia minunați care l-au operat și l-au stabilizat, nu au NIMIC”

Deputatul Pavel Popescu, cel care s-a implicat în transferul tânărului rănit în explozie acum trei zile, povestește filmul celor 26 de ore, goană contra cronometru pentru salvarea vieții lui Alexandru.

«1. Miercuri seara, 31.10, ora 18:22. Adina Clapa, la solicitarea lui Romel Alexandru Birjoveanu imi trimite un link cu știrea și mă întreabă: ”Putem grăbi cumva transferul în străinătate?” I-am răspuns: “Dă-mi contactele familiei. Am nevoie de copie după buletin.” Între timp, Adrian Albu, Adina Apostol și alți prieteni supreviețuitori de la #Colectiv m-au contactat pentru același caz.
2. Sun la spitalul Sfântul Spiridon din Iași, știind că acolo e internat (nu știam, Alexandru era încă pe drum). Dupa 10 minute de ”plimbare” telefonică între secții, cei din Iași îmi spun că pacientul nu e la ei.
3. Sun la spitalul din Piatra Neamț. Urmează alte 10 minute de ”plimbare” pe secții și în final, la UPU, o doamnă doctor drăguță îmi dă numarul Andreei, logodnica lui Alexandru.
4. O sun pe Andreea. Era în stare de șoc. Încerca să găsească soluții pentru transfer, deși nu avea idee pe cine să sune. I-am spus așa: ”Andreea, dă-mi o copie a buletinului lui și încearcă să te liniștești. De aici mă ocup eu.” Nu avea copie. Mi-a dat numărul domnului Ionel Baieșu, tatăl lui Alexandru.
5. Îl sun pe domnul Ionel, care plângea. Era și el în stare de șoc, pe drum între Piatra Neamț și Iași. Mai aveau 40 de km. I-am spus: ”Domnule Băieșu, fiți tare pentru că totul va fi bine! Am nevoie doar de o copia buletinului lui Alexandru.” Nu am putut obține copia pentru că toate lucrurile lor erau scrum. Dar am notat datele pe o foaie de hârtie.
6. Pe la 19:20 l-am sunat pe Serge Jennes în Belgia. spunându-i: ”Dear Serge, i need you again…”
7. Am dat apoi câteva telefoane la Iași, la tatăl lui Alexandru, logodnicei lui, doctorilor, pentru a nu dubla eforturile de transfer dar și pentru a fi mereu la curent cu starea lui.
8. Am sunat-o pe Sorina Pintea, MS. Pe la 20:30 m-a sunat înapoi, spunându-mi de caz. I-am spus atât: ”Știu de caz, i-am găsit loc, haideți să îl transferăm.”
9. 20:56, trimit către Serge, Sorina Pintea și doctorul Arafat cererea oficială de transfer, cu datele pacientului. Comunic cu Raed Arafat prin sms și îmi confirmă că a inceput organizarea pentru transfer.
10. 21:40 primesc un email de la Serge dar și un mesaj pe telefon în care îmi spune: pacientul nu poate fi acceptat din cauză că plățile pentru cei doi mineri pe care îi transferasem în luna iulie nu au fost făcute. Directorul spitalului, dorea astfel un avans de 15.000 de euro. Între timp, primesc de la Sorina Pintea actele medicale și le trimit spre evaluare lui Serge.
11. Alexandru intră de urgentă în operație pentru a fi stabilizat. Noi, căutam soluții. Se încearcă varianta unei scrisori de garanție din partea MS cum că plata se va face. Nu este acceptată tocmai pentru că, și pentru cei doi pacienți din iulie, o astfel de scrisoare a fost trimisă dar plățile nu au fost primite. Deci nu mai aveam credibilitate. Stabilim că dimineata la 08:30 se face plata celor 15.000 de euro avans pentru pacient.
12. La 22:50 fac o ”celula de criză” pe Whatsapp formată din mine, Serge, Sorina Pintea, Ramona Strugariu și Călin Alexandru (ISU). În timpul nopții nu am dormit aproape deloc. Am stat pe telefoane cu familia, medicul chirurg plastician, asistentele și medicul anestezist. În tot acest timp, Alexandru era încă instabil, deci netransportabil.
13. 7:45-8:45 am reușit să ațipesc puțin.
14. Joi dimineață, 1.11. Eram în mașină încercând să caut soluții. După eforturi îndelungate ale Sorinei Pintea, se face o plată în jurul orei 10:30. Imediat îl sun pe directorul spitalului din Charleroi care îmi spune că fiind zi de sărbătoare, nu poate verifica plățile. Mai mult, îmi spune că nu poate accepta pacientul decât dupa efectuarea plăților și pentru cei doi mineri transferați în iulie (28.000 de euro). Îl rog din suflet să facă o excepție dar îmi spune că nu mai poate avea încredere în statul român. O informez pe Sorina Pintea. Începe un calvar birocratic între Casa de Asigurări de Sănătate și Casa de Pensii care nu putea decide dacă poate face plata deoarece în cazul celor doi mineri, Casa de Pensii ar fi trebuit să o facă, fiind considerat accident de muncă. Timpul se scurge și logodnica, tatăl și mama lui Alexandru mă sunau plângând, implorându-mă să facem tot posibilul. Medicii le spuneau că trebuie transferat urgent. Sorina Pintea cauta soluții după ce făcuse prima plată. Vreau să subliniez că există niște proceduri clare de plată, din păcate, mult prea birocratice. Trebuia să trecem peste ele. O sun pe Sorina Pintea din nou. Disperare. Birocrația dintre cele două case ne omora.
15. O sun pe Olguța Vasilescu (în subordinea ei fiind Casa de Pensii). O sun pe Viorica Dăncilă. Îl sun pe Liviu Dragnea. Niciunul nu îmi răspunde.
16. Ora 10:40, în mașină. Îi spun soferului: duceți-mă la Guvern. Intru în clădirea Guvernului, sunt legitimat și intru în sala de ședințe unde tocmai se terminase o întalnire. Consilierul de stat Nelu Barbu, mă ghidează spre biroul premierului. Sunt întâmpinat de asistenta doamnei Dăncila căreia îi spun că vreau să discut urgent cu premierul. Mi se spune că premierul are o întalnire cu o delegație în fix două minute (era 10:58). Îi răspund: ”Foarte bine. Unul din cele două minute, este al meu.” Asistenta mă întreabă despre speță. Îi spun că Sorina Pintea (MS), nu poate rezolva problema decât cu ajutorul premierului.
17. Viorica Dăncilă ia legătura cu Sorina Pintea, îi dă OK-ul pentru plată (peste capul birocrației care da, ne omoară cu zile). Sorina Pintea mă sună și îmi spune: ”Am rezolvat, fac a doua plată. Premierul a spus să vă mulțumesc”.
18. Mulțumesc și eu, apoi ies din clădirea Guvernului. Primim rapid confirmarea pentru a doua plată. O trimitem mai departe.
19. Brusc, directorul spitalului îmi spune că nu poate verifica plățile din cauza zilei libere de ieri, din Belgia. Începe haosul și stresul maxim. O sun pe Sorina Pintea care sună la Ambasada Belgiei. Apoi la MS belgian. La fel fac și eu. Ramona Strugariu duce negocieri cu directorul spitalului. Îl sun și eu din nou. Tensiune, frustrare, nervi. Între timp, familia lui Alexandru sună disperată să grăbească transferul. Avionul pregătit de ISU, SMURD și MAPN nu poate decola până nu are acceptul spitalului, datele aeroportului, cât și persoana de contact. Ramona trimite un email final de convingere.
20. 14:21 – Sorina Pintea îmi confirmă deblocajul birocratic. Avionul are undă verde. 16:30, avionul decolează de la Iași, cu Alexandru.

Tot ce v-am scris aici, este un rezumat relativ scurt al stresului si telefoanelor si proceselor prin care am trecut în cele 20 de ore, până la decolarea avionului.
Aproape la fel cum a plecat Alexandru ieri, au plecat și cei doi mineri pe care i-am transferat în iulie. În urma unui telefon primit de la colegul meu, Dan Vîlceanu. Cât despre #Colectiv…
După 3 ani în care am repetat mereu faptul că în România nu exista NICIUN pat pentru tratarea unui mare ars, ci doar improvizații, MS Sorina Pintea recunoaște acest lucru. În tot acest timp s-au vehiculat variante cu 5, 8, 10, 11 paturi. Medicul chirurg belgian care l-a operat azi noapte pe Alexandru ne-a spus că operația de la Iași pare a fi făcută de niște amatori. Vă spun eu de ce: pentru că doctorii aceia minunați care l-au operat și l-au stabilizat, nu au NIMIC. Nu au dotări, opereză cu ce pot. Au doar jurământul pe care l-au făcut atunci când au decis să pășească pe acest drum.
Avem 3 centre de mari arși care ar putea reprezenta o variantă cât de cât OK pentru tranziția spre un standard european. Din păcate, nu sunt dotate. Din cauza imbecilității, incompetenței și nepăsării unor funcționari publici și a unui sistem bolnav.
Este absurd ca viața unui om să depindă de un proces ca cel descris mai sus. Într-o țară care va prelua ”șefia” UE în 58 de zile. Suntem un stat nefrecventabil.
Și ca să nu închei într-o notă negativă, vă spun CLAR că există soluții. După ce am trecut de atâtea ori prin procesul acesta, vă garantez că se pot schimba lucruri, într-un timp record. Nu mai există scuze. Fapte, nu vorbe!».

SURSA: Pavel Popescu