Când primarii cer bani pentru proiecte, aceia care vor să dezvolte localitățile unde au fost aleși, șefii politici locali trebuie să le explice de ce acestea întârzie. Sau de ce avizele se lasă așteptate nepermis de mult, în condițiile în care mesajele oficiale de la centru sunt pline noi și noi mesaje cu alte și alte programe de infrastructură care pot fi accesate.
Virgil Guran, fost consilier de stat în guvernul Orban, dat afară de actualul prim ministru, rămas vicepreședinte al PNL, a mărturisit recent cum a reușit să îi liniștească pe primarii nemulțumiți că primeau doar promisiuni în loc de bani pentru proiecte: ” Și vă spun ceva, din experiența de președinte al organizației de la Dâmbovița. În ultimul timp am cam avut probleme și le-am rezolvat cam în felul următor. când trebuia să vorbim despre proiecte îi adunam pe primari, pregăteam niște lăutari așa cum trebuie, băutură. Când începeau să mă întrebe mai hotărât, așa: „Domne cum stăm cu proiectele? Când vin?” făceam semn, dădeam drumul la lăutari, la băutură și îi linișteam, uitau de treaba asta”, a consemnat Digi FM.
Același personaj care în 2020 s-a internat la un spital de psihiatrie ca să scape de arestare într-un dosar de evaziune fiscală (amănunte aici), a devoalat cum este cu plimbatul dosarelor cu proiecte: ” i-am trimis cu proiectele de la CNI la Anghel Saligny, apoi pe AFM, apoi pe POR. Că până se iau avizele trece timpul.”
Lăutarii au fost tot timpul elementul de bază pentru o petrecere adevărată a aleșilor politici. Chiar și atunci când au și melodii cu tentă ușor negativă.
Programe avem, băutură încă există, primari avem, șefi politici avem, mai rămâne doar ca metoda să fie instituționalizată, la nivel local prin hotărâri ale consiliilor județene sau la cel central printr-o ordonanță de urgență. (Z.C.)