În perioada 7-10 mai 2015 va avea loc o nouă ediție a Reuniunii Chirurgilor din Moldova, eveniment ce se va desfășura la Piatra Neamț. Ediția a XXXVII-a este organizată de Academia de Știinte Medicale din România, Societatea Română de Chirurgie, Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași, Clinica I Chirurgie a Spitalului Sf. Spiridon Iași, Colegiul Medicilor Neamț și Academia Oamenilor de Știinta – Filiala Neamț. Vor avea loc dezbateri despre chirurgia minim invazivă, cum arată la momentul de față și cum va fi în viitor și urgențele chirurgicale traumatice, abdominale, toracice și asociate. Persoanele interesate trebuie să achite o taxă de participare. Pentru a beneficia de o reducere,
cadrele medicale participante, dar și însoțitorii trebuie să achite taxa până în data de 10 martie. Taxa de participare variază de la 50 de lei, plătită până la 10 martie, pentru un student, până la 550 de lei, achitată după 10 aprilie de un medic primar sau specialist care nu este membru al Societății Române de Chirurgie.
Din comitetul organizatoric fac parte și medicii Iosif Koszeghi, Virgil Răzeșu, Corina Bararu, Alexandru Juncu și Silviu Verzea.